Papa Francisc a afirmat joi că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru'', care ar putea necesita schimbări ale structurii sale operaţionale, şi a numit un cardinal de rang înalt să preia administrarea fondului, informează Reuters.
Pensie cu probleme și la ei. Papa a anunțat ”grav dezechilibru” la fondul de pensii al Vaticanului
Într-o scrisoare atipică trimisă către toţi cardinalii din lume, precum şi către liderii diferitelor departamente ale Vaticanului, papa Francisc nu a cuantificat amploarea problemei.
Suveranul pontif a spus că modificările includ ''luarea unor decizii dificile, care necesită o sensibilitate, o generozitate şi o disponibilitate specială de sacrificiu din partea tuturor''.
Citește și: Papa anunță canonizarea „influencerului lui Dumnezeu”, Carlo Acutis. Va deveni primul sfânt milenial
Papa Francisc l-a numit pe cardinalul Kevin Farrell, un prelat irlandezo-american care a condus Dicasterul pentru Familie din 2016, să preia administrarea fondului.
Papa a exprimat o preocupare atipică pentru bugetul Vaticanului în diferite ocazii în ultimele luni.
În octombrie, a dispus cea de-a treia reducere din ultimii trei ani pentru pachetele salariale ale cardinalilor care conduc Vaticanul.
Totodată, le-a cerut să urmeze o agendă ''deficit zero''.
Vaticanul nu a dat publicităţii un raport bugetar complet de mai mulţi ani, dar se ştie că se confruntă cu un semnificativ deficit bugetar.
Citește și: HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Administratorul finanţelor Vaticanului a estimat în 2022 că datoria netă a fondului de pensii pentru beneficii post-angajare se ridică la circa 631 de milioane de euro (664 milioane de dolari).
Cartierul general al Bisericii Catolice este format din două entităţi: entitatea suverană recunoscută pe plan internaţional a Sfântului Scaun şi Vaticanul, un oraş-stat în interiorul Romei.
Cele două entităţi au bugete separate, iar veniturile oraşului Vatican, care includ popularele Muzee Vaticane, au fost folosite adeseori pentru a compensa deficitul Sfântului Scaun care, potrivit presei italiene, s-a cifrat la circa 83 de milioane de euro anul trecut.