Strigăte de bucurie s-au auzit chiar în fața închisorii la eliberarea interlopului Adrian Corduneanu. Prieteni și mama interlopului au fost să îl întâmpine. El va fi plasat în arest la domiciliu.
„Admite cererea inculpatului Adrian Corduneanu și înlocuiește măsura arestării preventive, dispusă faţă de acesta, cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, măsura preventivă constând în obligația impusă inculpatului să nu părăsească imobilul unde locuiește. Dispune punerea în libertate a inculpatului Corduneanu Adrian de sub puterea mandatului de arestare preventivă, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză”, se arată în decizia magistraților ieșeni.
Interlopul Adrian Beleaua Corduneanu fusese eliberat de trei ori de Curtea de Apel Iași, în dosarul în care este acuzat de camătă, însă de fiecare dată Înalta Curte de Casație și Justiție s-a opus. Newsweek a scris despre acest aspect.
Citește și: Interlopul Adrian Corduneanu, eliberat de trei ori de Curtea de Apel Iași. Înalta Curte s-a opus
Adrian Corduneanu fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune, spălare de bani prevăzută și camătă.
De ce a fost reținut
„La data de 23.11.2022, procurorii împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice, precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din municipiul București și judeţele Prahova, Brașov, Iași, Suceava, Botoșani, Tulcea, Constanța, Cluj, Timiș, Vrancea, Buzău, Bihor, Vâlcea, Dolj, Gorj, Sibiu, Bacău, Mureș și Sălaj, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.
În cauză s-a reținut că, începând cu anul 2018, a fost constituit, la nivel național, un grup infracțional organizat care a avut ca scop comiterea, în principal, a unor infracțiuni de șantaj. Membrii grupului au urmărit să împiedice extinderea sălilor de jocuri de noroc concurente celor administrare de aceștia și să reprime tentativele altor membri ai lumii interlope de a prelua controlul asupra sălilor aparținând grupului. În acest scop, a fost creată o structură de forță care a fost folosită pentru a împiedica anumiți clienți care realizau câștiguri însemnate să intre în posesia acestora. Această structură a asigurat funcționarea la nivel național a unui sistem coercitiv ilegal care era menit să împiedice clienții care generau probleme să revină în sălile de joc aparținând grupului infracțional organizat și să recupereze rapid de la aceștia prejudiciile aduse bunurilor din localuri”, conform unui comunicat al procurorilor DIICOT.