Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani

DE Elena Petrescu | Actualizat: 14.09.2024 - 20:34
Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani - Foto: generata cu Gencraft(imagine cu rol ilustrativ)
Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani - Foto: generata cu Gencraft(imagine cu rol ilustrativ)
Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani - Foto: Freepik(imagine cu rol ilustrativ)
Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani - Foto: Freepik(imagine cu rol ilustrativ)

”Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în ani.” Melania acceptă să aibă grijă de copiii celei mai bune prietene a ei timp de o oră, dar aceasta pleacă, fără să se mai uite înapoi. Și nu se mai întoarce.

SHARE

Melania ajunge să preia rolul de mamă pentru cei 2 copii ai acesteia. 7 ani mai târziu, o întâlnire neașteptată redeschide răni vechi și emoții nerezolvate.

Prietena mea a zis că lipsește o oră și mi-a lăsat copiii în grijă. Ora aia s-a transformat în 7 ani

Eu sunt Melania și vreau să vă povestesc despre ziua care mi-a schimbat tot restul vieții. Tocmai ajunsesem acasă după o zi istovitoare la birou.

Tot ce voiam era să mă relaxez cu un pahar de vin și să mă pierd într-o comedie romantică. Știi tu, genul în care nu trebuie să te gândești prea mult, doar să râzi la intriga previzibilă și să plângi puțin la finalul fericit.

Dar viața, așa cum se întâmplă adesea, a avut alte planuri pentru mine.

Tocmai mă pregăteam să dau play când am auzit o bătaie la ușă. Nu așteptam pe nimeni, așa că am ezitat să deschid și m-am uitat pe vizor.

Spre surprinderea mea, era Cristina, prietena mea cea mai bună. Și nu era singură. Își ținea în brațe cei doi copii, Dănuț, care avea 5 ani, și bebelușul Andrei, în vârstă de doar 2 luni.

„Melania, am nevoie de ajutorul tău”, a spus ea, cu vocea tremurândă. „Trebuie să ajung urgent la doctor. Poți să ai grijă de băieți pentru o oră? Doar o oră, promit.”

Cris părea disperată și, sincer, asta m-a speriat. Ea a fost întotdeauna cea puternică, cea care nu se pierdea cu firea, indiferent de situație. Văzând-o așa, atât de vulnerabilă, a fost șocant.

Am simțit cum mi se formează un nod în stomac, dar nu am putut să o refuz. Cum aș fi putut?

„Desigur, Cris”, am spus, încercând să par mai tare decât mă simțeam. „Intră, hai.”

Mi l-a pus pe micuțul Andrei în brațe și l-a sărutat pe Dănuț pe frunte.

„Mă întorc repede”, a spus ea, cu ochii mari, plini de o îngrijorare pe care nu o mai văzusem până atunci. Apoi a plecat, lăsându-mă cu 2 copii și o sumedenie de întrebări în minte.

Ora aceea s-a transformat în 2. Apoi în 3 ore. Se făcuse noapte, iar Cris încă nu se întorsese.

Citește și: Tata m-a abandonat când aveam 13 ani. Ce s-a întâmplat 10 ani mai târziu mi-a dat lumea peste cap

Am sunat-o de mai multe ori, dar mi-a răspuns direct căsuța vocală. Neliniștea s-a transformat în panică în toată regula. I-am pus pe băieți în pat, încercând să nu las îngrijorarea mea să se răsfrângă asupra lor.

Zilele au trecut fără nicio veste de la Cris. I-am raportat dispariția la poliție, în speranța că o va găsi rapid. Între timp, am rămas să am grijă de Dănuț și Andrei. Temporar, mi-am spus. Doar până se întoarce Cris.

Dar ea nu s-a mai întors. Săptămânile s-au transformat în luni, iar băieții au început să devină mai mult copiii mei decât cu ai lui Cris. Au început să-mi spună „mamă”, un obicei care a apărut în mod natural și mi s-a părut... ciudat de corect.

Prima dată când Dănuț mi-a spus mamă a fost la întâlnirea părinți-profesori de la școala lui. A alergat la prietenii lui și m-a prezentat cu mândrie: „Aceasta este mama mea!”

Inima mea aproape că a explodat. Am știut atunci că nu mai puteam fi doar tutorele lor temporar.
Aveau nevoie de stabilitate, de o casă adevărată și de cineva care să le fie mereu alături.

Așa că am început demersurile legale pentru a-i adopta. Nu a fost ușor, dar a meritat.

Primii pași ai lui Andrei au fost un motiv de sărbătoare, un moment de bucurie pură pe care l-am trăit intens, împreună. Primul meci de fotbal al lui Dănuț, când a marcat un gol și a alergat la mine strigând: „Ai văzut, mamă? Ai văzut?”

Aceste momente ne-au unit, ne-au transormat într-o familie adevărată.

7 ani mai târziu, mi-am dus băieții în vacanță într-o stațiune de familie de pe malul mării.
Briza mării era răcoritoare, iar băieții râdeau și se jucau, fără griji și fericiți.

Ne-am plimbat de-a lungul țărmului, adunând scoici, făcând castele de nisip și stropindu-ne în valuri. Totul era perfect.

Apoi, din senin, Dănuț a înghețat. A arătat spre o femeie din mulțime.

„Este chiar... EA?”, a întrebat el, cu vocea tremurându-i. I-am urmărit privirea și am simțit cum mi se oprește inima. Era Cris. Mai în vârstă, mai obosită, dar fără doar și poate Cris.

„Da, ea este”, am șoptit, neputându-mi crede ochilor.

Dănuț nu a ezitat.
A luat-o la fugă spre ea, lăsându-ne pe Andrei și pe mine în urmă. Inima îmi bătea cu putere în piept în timp ce îmi priveam fiul alergând spre femeia care îl părăsise cu atât de mult timp în urmă.

„De ce ne-ai părăsit?” a strigat Dănuț, vocea lui trecând peste sunetul valurilor. „Știi ce ați făcut? Noi te-am așteptat! Mama te-a așteptat!”

Citește și: O bătrână, care n-a fost niciodată gravidă, face un test ADN. Rezultatul îi dezvăluie că are o fiică

Femeia s-a întors, cu ochii mari de șoc, dar apoi expresia i-a devenit rece.

„Cred că m-ai confundat cu altcineva”, a spus ea, cu vocea seacă și lipsită de emoție. „Nu sunt cine crezi tu că sunt.”

Dănuț a rămas pe poziție, cu lacrimile curgându-i pe față. „MINCINOASO! NU-MI PASĂ DACĂ TE PREFACI CĂ NU MĂ CUNOȘTI SAU DACĂ SPUI CĂ TE CONFUND! EU ȘTIU ADEVĂRUL. TU NU EȘTI MAMA MEA, EA ESTE!”

S-a întors atunci și m-a arătat cu degetul, ochii arzându-i cu o ferocitate protectoare care mi-a făcut inima să doară.

M-am apropiat de ei, ținându-l pe Andrei aproape.

„Cris, vrei să spui ceva, te rog? Merităm să știm ce s-a întâmplat”, am spus.
Dar ea s-a întors cu spatele la noi, privind în gol spre mare.

Mi-am pus mâna pe umărul lui Dănuț.

„Dănuț, să mergem”, i-am spus încet, dar el a scuturat din cap, nefiind încă gata.

„Când voi fi mare”, a continuat Dănuț, cu vocea frântă, dar puternică, ”voi face o mulțime de bani și îi voi cumpăra adevăratei mele mame o casă și o mașină și voi face orice ca să o fac să zâmbească! Pentru că ea merită asta! Iar tu meriți să-ți petreci toată viața singură!”

Cu asta, s-a întors pe călcâie, lăsând-o pe Cris - sau pe oricine pretindea ea că este - stând acolo, uimită și tăcută.

Am părăsit plaja în tăcere, greutatea întâlnirii apăsând asupra noastră. Băieții erau tăcuți, vorbăria lor obișnuită fiind înlocuită de tăcerea grea a emoțiilor care dăduseră năvală.

Ne-am îndreptat spre hotel, să ne facem check-in-ul pentru camera noastră.

Am fost ușurată să plec de pe plajă, dar priveliștea care ne-a întâmpinat în cameră era dezolantă.
Baia era o mizerie, în mod clar neatinsă de menajeră.

„Exact ce ne trebuie”, am mormăit în șoaptă. Am luat telefonul și am sunat la recepție. „Bună, tocmai ne-am cazat în camera 212, iar baia nu a fost curățată. Puteți trimite pe cineva sus, vă rog?”

Câteva minute mai târziu, s-a auzit o bătaie la ușă. Era o femeie de serviciu, cu capul plecat, fața ascunsă de o șapcă uzată.

„Intră”, i-am spus, dându-mă la o parte.
Se mișca încet, deliberat, și ceva la ea părea familiar.
Când în sfârșit și-a ridicat privirea, am tresărit. Era Cris din nou!

„Trebuie să fie o glumă!” Am țipat.

„Ce faci aici?” a spus Dănuț, vocea lui fiind un amestec de neîncredere și furie. „Ne urmărești?”

Cris - sau Adela, așa cum scria pe ecusonul ei - părea că e pe cale să se prăbușească.
„Eu... eu lucrez aici. Am venit să curăț baia”, a spus ea, cu vocea stinsă. „Dar acum... Îmi pare rău, Melania. Nu am vrut niciodată să se întâmple asta.”

„Eram disperată când am venit la tine în acea zi”, a continuat ea în timp ce lacrimile îi curgeau pe față. „Mă afundasem într-un loc cu adevărat întunecat și pur și simplu... nu mă mai puteam ține pe picioare, darămite să am grijă de doi copii.”

Citește și: Fiul meu m-a lăsat singură, bolnavă și cu datorii în urmă cu 13 ani. Ieri a bătut la ușa mea

„Atunci ar fi trebuit să ceri ajutor”, am răbufnit. „Aș fi făcut tot ce aș fi putut...”

Mi-am pierdut vocea în timp ce mă uitam în ochii lui Cris. Adevărul m-a lovit puternic în față: Femeia pe care o credeam mereu atât de puternică se lupta în secret, nevrând sau neputând să ceară ajutor.
Să-i lase pe băieți cu mine a fost tot ce a putut face

A fost ultima ei încercare disperată de a-și salva copiii și pe ea însăși. Și mi-a frânt inima.

„Nu trebuia să fie așa, Cris.”

„Nu a existat nicio altă opțiune”, a răspuns ea, cu vocea încărcată de regret.

Fața lui Dănuț s-a înăsprit și a pășit între mine și Cris. A băgat mâna în buzunar și a scos un leu, apăsându-l în mâna lui Cris.

„Nu-ți face griji pentru baie”, a spus el rece. „O vom curăța noi înșine.”

Cris a rămas acolo, cu lacrimi în ochi, în timp ce Dănuț i-a închis ușa în nas. Apoi s-a întors spre mine, iar eu l-am strâns într-o îmbrățișare.

Mi-am ținut băieții aproape, alinându-i cum am putut mai bine. O parte din mine era recunoscătoare că ne-am întâlnit cu Cris. În sfârșit aflasem de ce a făcut ceea ce a făcut, chiar dacă Dănuț și Andrei erau prea mici să înțeleagă.

„Putem merge acasă, mamă?” a întrebat Dănuț. „Nu vreau să o mai văd.”
Am plecat într-o oră.

Acasă, viața a revenit încet la normal. Întâlnirea cu Cris a devenit un capitol închis, ceva cu care ne-am confruntat și pe care l-am lăsat în urmă.

Am supraviețuit abandonului, suferinței și incertitudinii, dar am ieșit de partea cealaltă mai puternici și mai uniți ca niciodată. Familia noastră a fost o dovadă a puterii dragostei și a rezistenței și, în timp ce îmi priveam băieții jucându-se, știam că putem înfrunta orice împreună.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te