Pugilistul Adrian Diaconu a fost unul dintre cei mai redutabili luptători români ai ringului în circuitul mondial profesionist.
Pugilistul „Rechinul”, primul român campion mondial la box la semigrea
S-a născut la 9 iunie 1978, la Ploieşti, Prahova.
Fiind neastâmpărat şi plin de energie, tatăl său l-a îndrumat spre sala de box din Ploieşti, CS Petrom-CS Petrolul Ploieşti, una din pepinierele de campioni a României pentru această frumoasă disciplină sportivă.
A fost descoperit şi modelat în cariera de pugilist amator de antrenorul emerit al sportului, ploieşteanul Ion Moroiţă, cel care avea să-i stea în colţul ringului la Budapesta când a urcat pe locul trei al podiumului la campionatele mondiale.
Agil, tehnic, cu lovituri foarte puternice şi un stil combativ prin care punea probleme fiecărui adversar, ridicând sala în picioare, Adrian Diaconu atrăgea atenţia în boxul naţional asupra parcursului său extraordinar pentru cariera internaţională.
Citește și: Lupte eroice pe frontul din Bahmut: Forțele armate ucrainene au reușit să stabilizeze zona
Pugilistul Adrian Diaconu este declarat victorios la puncte împotriva americanului Chris Henry, în cadrul Galei ''Invincibilii', meci desfăşurat pe durata a 12 reprize, contând pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea, Bucureşti, 19 aprilie 2008.
În 1996, la campionatele mondiale de juniori de la Havana (Cuba), a ocupat locul 3 la categoria 67 de kg.
Un an mai târziu, la Budapesta, la categoria de 71 de kg a ocupat acelaşi loc trei pe podium.
Performanţa se va repeta, în 1998, la Minsk, în Belarus, la categoria tot de 71 de kg.
În anul 1999, la campionatele mondiale de amatori de la Houston, din SUA, a reuşit locul 2 în confruntarea cu pugilistul din Uzbekistan, Utkirbek Haydarov.
Pugilistul Adrian Diaconu este declarat victorios la puncte împotriva americanului Chris Henry, în cadrul Galei ''Invincibilii', meci desfăşurat pe durata a 12 reprize, contând pentru titlul mondial interimar WBC la categoria semigrea, Bucureşti, 19 aprilie 2008.
În cadrul turneului de calificare de la Liverpool. din 2000, pentru Jocurile Olimpice de la Sydney, a obţinut locul 1, la 75 de kg, pentru ca la competiţia olimpică propriu-zisă din Australia (Sydney) să obţină locul 5, la aceeaşi categorie 75 de kg.
Victorii importante
A reuşit victorii împotriva lui Abdelghani Kinzi (Algeria) şi împotriva lui Jitender Kumar (India), dar a pierdut cu Jorge Gutierrez (Cuba).
După întrecerea olimpică a optat pentru circuitul profesionist, semnând cu Interbox Canada. La 2 martie 2001 a câştigat cu Mark Newton, la Montreal, în Canada, urmând apoi o serie de victorii cu Todd Black, Eric Olds, Claudio Ortiz, Francis Doiron, Melroy Corbin.
La 31 mai 2002, a luptat, la Sala Polivalentă din Bucureşti, cu Ganny Dovidovas, câştigând prin KO. A continuat seria victoriilor cu lupte susţinute în Canada, Statele Unite sau în Germania (Leipzig Arena).
Palmaresul său îl propulsa în ringul internaţional, luptând şi în Statele Unite la Petersen Center (Pittsburgh), unde a câştigat cu Ronald Cobbs (17 mai 2003) şi desigur în Montreal, Canada, care devenise ringul gazdă al confruntărilor de acasă.
Citește și: O româncă a câștigat aurul la Campionatul European de lupte Under-23: Determinarea, atuul sportivei
A boxat cu James Crowford, la 21 aprilie 2005, la Galaţi, reuşind să câştige din prima repriză prin KO tehnic.
Continuă seria victoriilor la Montreal, cu numeroşi pugilişti bine titraţi pe plan internaţional, printre care se numără Conal MacPhee, Darrin Humhrey, Max Heyman, Orlando Rivera.
Devine singurul pugilist care l-a învins, la 16 mai 2006, pe sud-africanul Andre Thysse, la Montreal, în 12 reprize.
Urmează la rând americanul Rico Hoye, învins prin KO tehnic, în repriza a treia, la 9 mai 2007, la Montreal Bell Center.
Succesiunea de victorii categorice, cele mai multe prin KO sau KO tehnic, 25 de meciuri câştigate din care 15 încheiate înainte de limită, îl propune drept principalul luptător care să lupte pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea.
Americanul Chris Henry, campion naţional al SUA în 1998 la categoria de vârstă de sub-19 ani şi finalistul turneului mănuşa de aur, ediţia 2005, care pierduse doar cu reputatul Chazz Witherspoon, a fost ales pentru a lupta cu pugilistul român pentru titlul WBC.
Americanul din Houston avea în palmares, la ora meciului, 21 de meciuri câştigate, din care 17 reuşite prin KO, şi o înfrângere.
A câștigat titlul WBC la categoria semigrea
Aproximativ 6.000 de oameni au umplut, în 2008, Sala Polivalentă din Bucureşti pentru meciul pentru titlul WBC la categoria semigrea.
Un meci disputat, de luptă, cu multă încrâncenare şi frumoase eschive tehnice în ring, cu lovituri grele de ambele părţi, dar la final cu un ''Rechin'' câştigător, prin decizia unanimă a arbitrilor (115-113, 115-113 şi 116-113), primul român campion mondial la semigrea în versiunea WBC.
Un succes extraordinar pentru boxul românesc şi pentru sportul din România, graţie talentului şi determinării acestui pugilist ploieştean care a ştiut să îmbrăţişeze şi gloria şi duritatea acestui sport.
La 4 aprilie 2009, câştigă cu David Whittom, în opt reprize, la Montreal, pentru ca apoi să urmeze dubla (19 iunie şi 11 decembrie 2009) în confruntarea cu Jean Pascal pentru apărarea titlului mondial.
Meciuri deosebit de grele, cu o încărcătură fizică şi tehnică aparte, pierdute la finalul celor 12 reprize de pugilistul român.
Diaconu câştigă cu americanul Omar Sheika, în 15 octombrie 2010, la Montreal, în zece reprize, însă avea să piardă la 21 mai 2011, tot la Montreal, cu americanul Chad Dawson, în 12 reprize.
Citește și: Medicii avertizează: O boală pe care lumea o confundă cu o răceală se răspândește în România
Binecuvântat cu o forţă ieşită din comun în lovituri, singurul pugilist care l-a învins pe sud-africanul Andre Thysse, Adrian Diaconu a anunţat, la 14 mai 2012, retragerea din activitatea competiţională.
Treizeci de meciuri în boxul profesionist, 27 de victorii, din care 15 reuşite înainte de limită, şi trei înfrângeri cu doar doi pugilişti.
Un frumos palmares pentru unul dintre cei mai buni pugilişti pe care i-a dat boxul românesc, primul campion mondial român WBC la semigrea, şi unul dintre cei mai mari sportivi emblemă ai Ploieştiului, astfel poate fi caracterizat Adrian Diaconu, cel rămas cunoscut drept ''Rechinul'' pentru stilul său combativ inconfundabil în ringul de box, cu o forţă extraordinară în lovituri şi o putere remarcabilă de luptă în faţa oricărui adversar, potrivit Agerpres.
A plecat din România să lucreze în străinătate
„După ce am terminat cariera profesionistă eu și familia am decis să ne întoarcem în România.
Din păcate, după doi ani şi jumătate am decis că trebuie să ne întoarcem la Montreal. Am stat 19 ani acolo și ne-am acomodat în altă lume. Vedem lumea altfel.
La Montreal lucrez pentru Air Canada ca agent de securitate. Fac diverse lucruri, mă plimb, patrulez, închid geamuri, sun oamenii.
Câştig exact cât îmi trebuie! La noi, după ce se opresc toate taxele, banii în mână sunt 2.200 de dolari canadieni (n.r. 1.500 de euro).
A fost o perioadă oarecum dificilă, dar sunt etape ale vieţii și trebuie să o luăm de la zero. Suntem campioni, nu renunţăm!”, a declarat Adrian Diaconu, potrivit gsp.ro.