„Personajele din fotografia de mai sus au avut destine total diferite. Dar pe marele ecran, au fost imortalizați într-o scenă din filmul „Lupeni 29”, din 1963. Însă cea supranumită „Prințesa Roșie” s-a scunfundat și a murit în anonimat total, în timp ce el a devenit unul dintre cei mai apreciați și populari actori ai României.

Recunoașteți personajele? Ea era poreclită „Prințesa Roșie”. El a fost pe front și a trăit 95 de ani.

Dacă vă amintiți personajul Gloria Miralena, fiica plină de pretenții artistice nejustificate a lui „nea Bachus”, din celebrul film „Secretul lui Bachus”, din 1984, atunci aveți o idee despre actrița ce apare în poza de mai sus. 

De altfel, povestea Miralenei a părut că s-a inspirat din cea reală, petrecută cu peste 25 de ani în urmă, și care a avut-o protagonistă pe cea supranumită „Prințesa Roșie”. Este vorba de Lica Gheorghiu, fiica liderului comunist al României din 1948 până în 1963, Gheorghe Gheorghiu-Dej.

S-a născut pe 28 august 1928, în Galați, și probabil ar fi avut un destin anonim dacă tatăl său nu ajungea la conducerea țării pe când ea era încă o adolescentă.

Vasilica, așa cum era în buletin, s-a visat actriță și a făcut tot ce a putut să-și împlinească dorința. Iar, după 1948, putea multe. „Nu e talentată, dar e tare-n tată“, era o vorbă ce circula pe la colțuri prin acea epocă.

Lica a abandonat studiile economice la Moscova, iar poziţia tatălui i-a asigurat, evident, statutul de vedetă a filmului românesc, ea fiind impusă în distribuţia mai multor filme importante ale epocii.

Singurul lucru bun ce a rezultat din această pretenție artistică a sa a fost faptul că Dej a creat Studiourile Buftea, ce s-au deschis în 1957. Pentru câțiva ani, platourile cinematografice au fost „jucăria” preferată a Licăi.

Citește și: Cine a compus Cântecul lui Mărgelatul din filmul Drumul oaselor. Înrudit cu un dictator prin alianță

De altfel, în același an, 1957, ea a apărut în primul său film, „Erupţia“, care a reprezentat și debutul în regia de film al lui Liviu Ciulei, despre care s-a spus că i-ar fi dat acesteia lecții de actorie.

Avea 29 de ani, iar pe afiş a fost trecută Lica Popescu, după numele soţului din acea perioadă, ministrul comerţului exterior, Marcel Popescu. 

Au urmat apoi „Avalanşa“ (1959, regia: Gheorghe Turcu), „Soldaţi fără uniformă“ (1961, regia: Francisc Munteanu ), pe platourile căruia s-a reîntâlnit cu Liviu Ciulei, de data aceasta doar ca interpret, „Lupeni 29“ (1963, regia: Mircea Drăgan), „Tudor“ (1963, regia: Lucian Bratu), „De-aş fi...Harap Alb“ (1965, regia: Ion Popescu-Gopo) şi „Procesul Alb“ (1965, regia: Iulian Mihu), dar şi o piesă de teatru radiofonic, „Baltagul“ (1963, regia: Constantin Moruzan).

Era „incultă, capricioasă și răsfățată”

Despre „talentul” Licăi a depus mărturie și Paul Cornea, fost director al Studioului Cinematografic Bucureşti între 1958 şi 1965. El spunea că aceasta era „incultă, capricioasă și răsfățată”, dar dispunea de o „influență enormă”, pe măsura poziției tatălui.

„Fiica cea mare a Şefului Suprem voia să interpreteze roluri principale în filme, deşi nici talentul, nici înfăţişarea n-o calificau pentru asta. Avea un cap frumos, cu trăsături regulate, dar inexpresive, era scundă şi avea picioare scurte.

O dezavantajau însă considerabil rigiditatea gesturilor, caracterul lemnos al mişcării scenice, îndeosebi rostirea: cea mai banală propoziţie suna în gura ei placid şi fals.

Oricâtă osteneală şi-ar fi dat cineva s-o corecteze, presupunând că ar fi avut curajul s-o facă, ar fi fost inutil: ea era încredinţată că posedă calităţi de star, iar un anturaj iresponsabil îi întreţinea convingerea, prin linguşeli inadmisibile.

Ruptă de realitate, crescută în serai - din momentul accederii tatălui la putere - incultă, capricioasă şi răsfăţată, dispunând indirect de o influenţă enormă, neezitând în alegerea mijloacelor, ea devenise un personaj temut, pe care până şi înalţii funcţionari de partid se străduiau să-l evite” explica Paul Cornea, în volumul memorialistic „Ce a fost. Cum a fost. Paul Cornea de vorbă cu Daniel Cristea-Enache“, conform historia.ro.

Citește și: Povestea primului erou împușcat la Revoluție, în București. Avea 19 ani și purta o Biblie la piept

După moartea tatălui, a intrat rapid într-un con de umbră, iar filmele în care a jucat fie n-au mai rulat deloc, fie au circulat în versiuni amputate, din care au fost extrase secvenţele în care apăruse „Prinţesa Roşie“.

Cât timp a fost actriţă, ea a jucat în compania celor mai mari nume ale vremii din cinematografia română: George Calboreanu, George Vraca, Alexandru Giugaru, Ştefan Ciubotăraşu, Colea Răutu, Emanoil Petruţ, Gheorghe Dinică, George Motoi. 

Dar pretențiile aproape agresive din plan artistic au fost compensate cumva de destin, prin tristețea din viața personală.

 În 1958, în timp ce era căsătorită cu trei copii, s-a îndrăgostit de Gheorghe Plăcinţeanu, un medic chirurg. Ea, deşi era căsătorită şi avea trei copii. Numai că medicul era de „origine burgheză”, divorţat. 

Povestea de dragoste nu a ţinut mai mult de-un an, întrucât pe fir a intrat Gheorghe Gheorghiu-Dej, care s-a opus căsătoriei celor doi.

Motivul invocat a fost că tatăl lui Plăcinţeanu, medic la rândul său, se făcea vinovat de moartea mamei lui Dej, întrucât nu ar fi internat-o în spitalul din Bârlad, deşi era bolnavă.

Se pare că femeia nu fusese internată pentru că avea bani suficienţi, iar în opinia lui Dej vinovat de moartea mamei sale era directorul spitalului. Arestat pentru contrabandă cu ciorapi, medicul a murit în închisoare, la vârsta de 36 de ani. 

Lica Gheorghiu a murit în 1987, la doar 59 de ani. Se spune că ea a păstrat în portofel toată viaţa o fotografie a lui Gheorghe Plăcinţeanu, marea iubire a vieţii ei.

Dar iluzia de divă n-a părăsit-o până în ultima clipă. Pe mormântul ei de la cimitirul Cernica a cerut să se graveze doar atât: „Lica Gheorghiu – artistă“.  

Colea Răutu, „nemuritorul” din filmele românești

Pe de altă parte, Colea Răutu, ce apare în scena imortalizată în fotografie alături de Lica Gheorghiu, într-un film din 1963, „Lupeni 29”, a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți artiști români.

S-a născut cu numele de Nikolai Rutkovski, la 28 noiembrie 1912, în Limbenii Noi, judeţul Bălţi, astăzi în Republica Moldova.

Deși trăsăturile chipului l-au predestinat, parcă, rolurilor de turc sau tătar, tatăl lui Colea, mecanic de locomotivă, era de origine poloneză, iar mama sa, basarabeancă, era educatoare.

La 13 ani, Colea pleacă din Chişinău spre Bucureşti, va locui în gazdă la un meşter angajat la Uzinele Mociorniţa şi se încscrie în echipa de fotbal a uzinei.

Cu o voce gravă, Colea Răutu e primit în corul Operei din Cluj, iar mai apoi, în anul 1929, intră în teatru ca figurant la un festival al unei mari actriţe din acea vreme, Nelli Nicolau.

Pendulează între fotbal și teatru. Dar, când e primit în trupa de teatru Cărăbuș renunță la sport.

Citește și: I-au spus „băiatul rău”, „actorul născut călare”. Este nemuritorul Colea Răutu, artistul cu 90 filme

În al Doilea Război Mondial, se înrolează pe front alături de Constantin Brezeanu, care juca la Teatrul “Nottara”, cei doi cântând şi încercând să ridice moralul ostaşilor armatei române.

 Din 1952 este actor la Teatrul Giulești. Mulți își mai amintesc celebrul cântec „Hai, coșar, coșar”, compus de Gherase Dendrino, ce a devenit un mare șlagăr, fiind pe coloana sonoră a filmului „De trei ori București”, din 1967.

Dar faima i-a venit din rolurile jucate în cinematografie. Printre cele mai importante producții în care a apărut se numără: Neamul Şoimăreştilor (1965), "Haiducii" (1966), "Haiducii lui Şaptecai" (1971), "Serata" (1971), "Zestrea domniţei Ralu" (1971), "Săptămâna nebunilor" (1971), "Pădurea pierdută" (1971), "Facerea lumii" (1971), "Ultimul cartuş" (1973), "Explozia" (1973), "Pentru patrie" (1978), "Revanşa" (1978), "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ultima noapte de dragoste" (1980), "Capcana mercenarilor" (1981) sau "Duelul" (1981),

Soția lui Colea Răutu a povestit despre petrecerile la care Colea participa alături de numele mari ale cinema-ului românesc.

„Colea era bun prieten cu Sergiu ( Nicolaescu- n.r.). Venea la ziua lui Colea. Dar dintre prietenii lui, mi-a plăcut foarte mult Ștefan Iordache. De Gheorghe Dinică nu mi-a plăcut. Toată lumea zicea: «Vaai, când se îmbată Dinică e nenorocire!». Eu l-am prins și beat și a fost la locul lui, dar câteodată când bea mai mult, era groaznic. Bea și Colea. Dar el când avea a doua zi ori repetiție, ori filmare, nu bea”, mai povestește soția regretatului actor, Magda, pentru Libertatea.

Colea Răutu s-a stins din viață la vârsta de 95 de ani, pe 13 mai 2008, răpus de o boală incurabilă.

Dar cum despre el se spunea că „s-a născut pe cal”, fiind un călăreț remarcabil, poate marele Colea Răutu încă se mai află în „șaua” memoriei multor generații de cinefili români.