Personajul de astăzi este un actor care nu s-a căsătorit niciodată. A trăit însingurat și cu puțini prieteni, dar a jucat genial în „Ciprian Porumbescu” și-n alte roluri mici, dar pe care le-a transformat în bijuterii datorită expresivității sale unice. Prins în patima alcoolului și nefăcând mare lucru pentru a-și îngriji sănătatea, a murit la doar 50 de ani.
Recunoașteți personajul? Actorul care nu s-a căsătorit niciodată. A jucat în „Ciprian Porumbescu”
Lui Constantin Rauțchi i s-ar potrivit, poate, cel mai bine, „titlul” onorific de „marele singuratic” al teatrului și filmului românesc.
Sau de cel mai bun actor al cărui nume, probabil, puțini spectatori l-au reținut vreodată. Fără a avea carisma fizică a altor colegi de breală, Rauțchi a impresionat mereu prin expresivitatea apropiată de geniu a interpretărilor sale, oricât de mici ar fi fost partiturile.
În „Ciprian Porumbescu”, cunoscutul film din 1972 care l-a făcut celebru pe Vlad Rădescu chiar și-n China, Rauțchi apare pentru câteva minute, în rolul colegului de celulă al lui Porumbescu. Dar ce minute!
Citește și: Misterul morții lui Adrian Pintea. Ce acuzații au făcut părinții marelui actor?
Dacă revedeți filmul ori secvența cu pricina, priviți cu atenția la transformarea, la jocul actoricesc, doar din chip, al lui Rauțchi, din clipa în care Porumbescu începe să cânte „Balada”, de la fereastra temniței, și până în clipa în care acesta se prăbușește doborât de tusea ce anunța deja viitoarea tuberculoză ce avea să-i ia viața prea devreme.
Expresivitatea lui Rauțchi din acele câteva minute este demnă de un Robert de Niro sau Al Pacino, în rolurile lor serioase.
Dar „ceva” i-a lipsit marelui actor pentru a deveni faimos precum colegii săi de generație, Amza Pellea, de exemplu. Și nu prestanța fizică și, cu siguranță, nici talentul.
Constantin Rauțchi în „Ciprian Porumbescu” - Foto: playtech.ro
S-a născut pe 22 mai 1934, în Cazaci, Basarabia, ce încă aparținea României, pe atunci, dar după ce tatăl și-a părăsit familia, a ajuns în București, alături de mama sa.
„Am avut o copilărie nici prea-prea, nici foarte-foarte, până în anul 1940, când tata, în urma unor maşinaţiuni, ne-a părăsit, evident, nu de voie. Am venit la Bucureşti.
Mama, cu vigoarea recunoscută a femeilor, ţinea loc de mamă, dar mai ales de tată”, mărturisea el, într-un interviu realizat de Dan Bîrlădeanu pentru revista Flacăra, în 1983, cu un an înaintea morții.
Rauțchi a absolvit o școală de matrițeri, dar destinul a vrut altceva de la el, ajungând student la Institutul de teatru deși, inițial, mergea acolo fără nicio plăcere.
Citește și: Recunoașteți personajul? Drama ascunsă a unui mare actor de comedie. În ce scandal a fost implicat?
„Uite-aşa, târâş grăpiş, am terminat o şcoală tehnică de matriţeri, care funcţiona pe lângă Uzinele Electronica, în anii aceia — eram deci în 1952 — după terminarea școlii, ca să fiu angajat ca lucrător la un mic atelier de pe lângă Piața Obor, numit Acta.
Maistrul mi-a dat o lucrare de probă. Lângă Podul Izvor, am întâlnit un prieten, Igor Haucă, — oare unde-o fi? — care mi-a zis: vino, mă, la Institutul de teatru, poate te fac actor.
Am început să frecventez Institutul, fără niciun fel de plăcere și interes. Era supapa mea. Dimineața plecam de-acasa în salopetă, mama îmi pregătea pacheţelul, eu aveam impresia că nu intuieşte nimic, luam drumul spre fabrică, dar ajungeam la institut
Figura asta a ţinut până în ziua examenului când, stupoare, dimineaţa, am găsit în loc de salopetă singurul meu costum călcat, alături de o cămaşă scrobită şi de cravată.
Am rămas uimit. Deci, mama ştia unde-mi port plictisul de-aproape o lună. Am dat examen și am intrat”, a mai rememorat actorul, în același interviu citat de dosaresecrete.ro.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, promoţia 1956, făcând parte din așa-numita „generație de aur” a teatrului românesc, alături, printre alții, de nume ca: Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Amza Pellea, regizorii Lucian Pintilie și Vlad Mugur, Sanda Toma sau Dumitru Rucăreanu.
Tot în 1956 a fost arestat împreună cu Amza Pellea și Dinu Cernescu, pe fondul manifestării solidarității cu Revoluția maghiară din acel an, fiind, totuși, eliberați cu toții după scurt timp.
În teatru, a desfăşurat o remarcabilă activitate teatrală pe scena Teatrului Naţional din Craiova şi, ulterior, pe cea a Teatrului Naţional din Bucureşti unde a creat personaje memorabile.
Dar de el se „lipise” și patima băuturii, după cum singur dezvăluia, în interviul menționat mai sus, viciu care l-a însoțit până la finalul prematur al vieții sale.
Rauțchi, în rolul borfașului Procop din „Brigada Diverse intră în acțiune” - Foto: Facebook/Cineclic
„Ce viaţă de mizerie am dus la Craiova! Să nu mai vorbim. Este adevărat că dădeam mulţi bani şi pe băutură, dar asta e altă poveste.
Vă mărturisesc ceva: mama, auzind de izbânzile fiului, mi-a telefonat că va veni să ne vadă. Nu aveam un ban. Am împrumutat 1 000 de lei — pe atunci însemna foarte mult —, am mers la gară, i-am sărutat mina şi-am dus-o acasă, urmând s-o văd după spectacol.
La despărţire, caut banii, dar ia-i de unde nu-s. Am plecat la teatru val vârtej, n-am spus nimănui nimic, dar în seara aceea m-am bâlbâit de mama focului, ceea ce nu-mi prea era în fire. Am mers acasă, de data asta ameţit de necazuri.
Am găsit o curăţenie de zile mari, iar înainte de culcare mama îmi arată 1.000 de lei care-mi căzuseră din buzunarul rupt, dar, spre norocul meu, s-au agăţat de o altă gaură a pantalonului. Ăsta eram eu”, spunea Rauțchi, menționând că, și la acea vreme - 1983 - mama lui era cel mai sever judecător al său.
Dar publicul l-a putut vedea, pe marile ecrane, în alte roluri mici, dar memorabile, precum borfașul Dumitru Procop, în „Hoțul de câini”, prima parte a peliculei „Brigada Diverse intră în acțiune” găzarul Iordan, în „Osânda”, gardianul de la casa de corecție, în „Roșcovanul” sau mercenarul fără dinți, în „Capcana Mercenarilor”.
În plan personal, Constantin Rauțki a fost un om singur și însingurat, după cum singur recunoștea. Totuși, el nu uita să menționeze și pe cei câțiva prieteni pe care-i are printre actori.
Citește și: Cum a ajuns Vlad Rădescu cel mai popular actor român din China? Filmul ce l-a făcut o legendă acolo
„Sunt un însingurat. Cu toate câ iubesc oamenii, fiind chiar capabil de sacrificiu. Prietenii mei se numesc Gheorghe Dinică, Gheorghe Cozorici, Mircea Cojan. Sunt destui. Prieteni mulţi, decepţii multe”, spunea artistul, în același interviu.
Nu s-a căsătorit niciodată și a povestit și întâmplarea care, printre altele, l-a făcut să renunțe la acest gând.
„Să vă povestesc o întâmplare. Regretatul Dabija, știindu-l pe Ciubotărașu nebun după fiica sa, m-a îndemnat s-o cer în căsătorie. Totul era pus la punct regizoral.
Și iată-mă ducându-mă, galeș, spre viitorul meu socru. M-a ascultat cu atenție, apoi, cât era de greoi, m-a pus pe fugă preț de câteva străzi.
De atunci, m-am lecuit. Am rămas celibatar. Cu toate că n-am cumpărat o pâine în viața mea, fără mama cred că aş muri de foame”, spunea el.
La acel moment, Rauțchi mărturisea că este bolnav iar steaua lui mai lucește palid.
„Sunt bolnav. N-am putere să vorbesc nici despre prezent, nici despre trecut. Steaua mea — dacă a existat cumva — luceşte palid, aşa că prefer să-mi petrec singur durerea, alături de puţini prieteni.
Poate că ar fi bine să ne vedem fiecare de drumul nostru, mulţumindu-vă că ne-am cunoscut şi că n-aţi uitat că pe scenele bucureştene mai apare din când în când unul căruia îi zice Rauţchi”, mai spunea actorul.
De asemenea, el mărturisea și că îi este o frică grozavă de moarte, dar dacă și-ar îngrji sănătatea ar însemna să nu mai fie el însuși.
Citește și: Recunoașteți personajul? Primul actor care a jucat un haiduc în celebra serie. A avut patru soții
„Sunt înspăimântat de ea, dar vă rog să nu mă-ntrebați de ce nu-mi îngrijesc sănătatea, pentru că asta ar însemna că am pierdut degeaba câteva ore împreună. Ăsta este Constantin Rauțchi, cu cât sunt, cu atâta cânt. Altul n-am”, a mai adăugat Rauțchi.
La doar un an după acel interviu, Constantin Rauțchi murea, pe 17 noiembrie 1984. la doar 50 de ani. Dacă ar mai trăit, probabil că ar fi însemnat să se dezică de felul în care și-a „consumat” toată existența.
Dar va rămâne mereu în memoria acelor pelicule în care a jucatroluri mici, dar „lustruite” genial prin intepretările sale.
