Personajul de astăzi a fost un mare actor de comedie care a trăit în ultimii ani o dramă pe care a ținut-o, mult timp, departe de ochii publicului care-l dorea mereu zâmbitor. Pe 4 iunie ar fi împlinit 85 de ani.
Recunoașteți personajul? Drama ascunsă a unui mare actor de comedie. În ce scandal a fost implicat?
Alexandru Arșinel a fost o figură emblematică a Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” și a comediei românești, în general.
S-a născut pe 4 iunie 1939, în Dolhasca, așa că ar fi împlinit 85 de ani. A absolvit IATC, în anul 1962, fiind repartizat la Tg.Mureș împreună cu majoritatea colegilor din promoția sa. Acolo va înființa secția română a Teatrului de Stat din Tg.Mureș.
A urcat pentru prima dată pe scena Teatrului Tănase în anul 1967, iar până în 2021 a jucat în zeci de spectacole cu mii de reprezentații. Între 1999 - 2009 a fost și directorul instituției de pe Calea Victoriei.
Celebritatea i-a fost adusă și de cuplul pe care l-a făcut pe scenă cu Stela Popescu, după ce actrița s-a despărțit profesional de fostul ei partener, Ștefan Bănică senior.
Cuplul „Stela și Arșinel” s-a „născut” în 1978 și de atunci, vreme de aproape patru decenii a fost unul dintre cele mai longevive și de succes.
În anul 2010, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a acestuia, conform teatrultanase.ro.
Doar moartea artistei, în 2017, a pus punct unuia dintre cele mai ubite și prolifice duo-uri din teatrul românesc de revistă.
Citește și: Alexandru Arșinel a murit. „Nu eram Alain Delon, dar aveam umor”. Cubaneza pe care a iubit-o 56 ani
Dar, deși multă lume trăia cu impresia că Stela și Arșinel formează un cuplu și în viața reală, adevărul era cu totul altul.
Și asta, pentru că nici Alexandru Arșinel n-a vorbit prea des despre soția sa, preferând să fie discret asupra vieții sale de familie.
Alături de Jean Constantin, în „Miss Litoral”(1991) - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Artistul era căsătorit, însă, cu Marilena, de care s-a îndrăgostit fulgerător, în 1966, la ștrand, la scurt timp după ce actorul se mutase în București.
Era o brunetă înaltă, de o frumusețe răpitoare și căreia cei apropiați îi spuneau „Cubaneza”, și lucra ca asistentă medicală.
Cei doi s-au cunoscut la Ștrandul Tineretului din București, iar Alexandru Arșinel a făcut tot ce i-a stat în putință să o impresioneze.
Ba chiar, la acea vreme, era dispus să facă un gest extrem pentru a-i atrage atenția „Cubanezei”.
„La un moment dat, am văzut o fată a cărei imagine m-a hipnotizat, mi s-au lipit ochii de ea ca de un magnet. Nu am mai putut efectiv să îmi iau ochii de la ea. M-am apropiat şi am întrebat-o cum o cheamă, dar nu mi-a răspuns.
Am plusat şi am întrebat-o: „Dar ce ai face dacă m-aş îneca?”. S-a întors spre mine, mi-a zâmbit, dar tot nu mi-a răspuns!...
Am păcălit-o! Cred că merita un bărbat mai bun decât mine, în sensul că n-am fost întotdeauna lângă ea când a trebuit.
Întâlnirea cu Marilena a fost un semn dumnezeiesc!”, povestea actorul în cartea sa biografică „Alexandru Arşinel, de la Dolhasca pe… Calea Victoriei”, scrisă de Maria Capelos și publicată de editura All.
Citește și: Soția lui Alexandru Arșinel a murit. I-a supraviețuit 9 luni actorului. Au fost împreună 56 de ani
S-au căsătorit doi ani mai târziu, în 1968, și au fost împreună vreme de 56 de ani, dintre care 54 de căsnicie.
Împreună cu Stela Popescu a făcut pe scenă, timp de aproape 40 de ani, un cuplu foarte popular printre români -Foto: Facebook „Colectia „Mari Actori Romani”
În ciuda faimei tot mai mari și a tentațiilor tot mai prezente, Alexandru Arșinel i-a fost întotdeauna, fidel soției sale. Cel puțin așa mărturisea actorul pentru Cancan, cu mai mulți ani în urmă.
„Am avut nenumărate admiratoare, chiar dacă am fost mereu urâțel. Nu am fost niciodată un Alain Delon, însă am avut șarm, umor.
Cred că asta le-a dat pe femei pe spate. Însă, eu nu am cedat ispitelor. Mă mai uităm, că orice bărbat, însă niciodată nu întreceam această granița.
Am fost și sunt un bărbat fidel (…) Îi datorez multe acestei femei. Ea a fost echilibrul meu, cea care mi-a dat putere în multe momente dificile”, spunea Arșinel.
Citește și: De ce s-a „rupt” cuplul Ștefan Bănică și Stela Popescu? Actorul a luat două palme de la Radu Beligan
Cei doi au fost binecuvântați și cu doi copii, ambii băieți, Bogdan și Cristian Arșinel. Conform adevarul.ro, fiul cel mare, Bogdan, este inginer constructor și de-a lungul anilor ar fi făcut avere de pe urma chiriilor.
Nici Cristian – născut în 1973 – nu fost atras de scenă și luminile reflectoarelor. El a urmat cursurile Facultății de Drept, apoi pe cele ale Academiei de Studii Economice din București (ASE).
Dar, spre surprinderea multora, în cele din urmă s-a orientat către agricultură, iar la un moment dat, Alexandru Arșinel chiar a vândut în piață legumele cultivate de fiul său.
Atât Bogdan, cât și Cristian au copii, astfel că Alexandru și Marilena Arșinel au simțit bucuria de a fi bunici.
Cu Marilena, iubita sa soție, într-un moment fericit - Foto: Facebook/libertatea.ro
În 2013, Alexandru Arșinel a fost în centrul unui scandal public , fiind acuzat că a fost beneficiarul unui tratament preferențial, făcând un transplant de rinichi „peste rând”.
Concret, pe 28 august 2013, când avea 70 de ani, Arșinel a fost supus unui transplant renal la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. El afirma atunci că problemele sale renale au început din tinerețe, iar în anii 2000 a ajuns să facă dializă.
Intervenția a fost una controversată, actorul fiind acuzat că a beneficiat de transplant în aceeași zi în care s-a înscris pe lista de așteptare în Registrul Național de Transplant, în detrimentul celor care așteptau mai de mult pe acea listă.
Alexandru Arșinel a răspuns acuzațiilor spunând că era în evidența Spitalului „Carol Davila” din București de aproape 40 de ani, iar rinichii săi mai funcționau la capacitatea de doar 6%.
Întrebat de jurnaliști cum s-a simțit când a văzut criticile, Arșinel a răspuns: „Oribil, ca un gazetar să-mi spună să-mi moară un copil, ca să știu și eu ce înseamnă să-ți moara cineva în familie...
Nu vreau să-mi mai aduc aminte. Poate că am și greșit, nu știu, Dumnezeu o să-mi arate. Mult nu mai e”.
Întrebat într-o emisiune la Digi 24 unde crede că a greșit, răspunsul lui Arșinel a fost: „Am vrut să trăiesc. În clipa aia am realizat că n-ai voie să gândești că ai voie să traiești. A fost oribil”.
Acel gest avea să-l coste destul de mult, însă, în ochii opiniei publice, o bună parte neiertându-i acel gest. Dar aceeași opinie publică a știut foarte puțin despre drama prin care a trecut actorul câșiva ani mai târziu.
Soția sa a suferit un accident îngrozitor, în casă, iar de atunci totul s-a schimbat în viața lor.
Citește și: Gică Petrescu, marele artist al unei singure iubiri. Ce relație a avut cu Nicolae Ceaușescu?
Era în 2016, chiar anul în care sărbătoreau 50 de ani de când se cunoscuseră și se iubeau, În timpul unui eveniment de familie, la ziua nepotului, Marilena avea grijă de copiii care se jucau prin casă.
Doar că, într-un moment de neatenție, tocul i s-a agățat de scări, iar ea s-a rostogolit, lovindu-se cumplit la cap. A ajuns, de urgență, la spital, unde a fost operată de neurochirugi.
Dar Marilena Arșinel nu avea să își mai revină și a rămas imobilizată în scaunul cu rotile.
„A făcut un hematom, a mers la doctor şi a zis că imediat trebuie operată, că moare altfel. După operaţie nu a mai putut să meargă. I-a lăsat vorbirea, i-a lăsat o mână. O femeie foarte frumoasă”, povestea Alexandru Arșinel în emisiunea „Legendele” a lui Dan Negru.
Din acel moment, actorul a făcut toate eforturile pentru a-i asigura iubitei sale soții tot confortul de care mai era capabilă să se bucure și a preluat „în plin” toate grijile casei, inclusiv cele financiare.
Firește, în acestea erau incluse și tratamentele medicale ale Marilenei, dar și ale sale, după transplantul suferit cu doar 3 ani în urmă.
Alexandru Arșinel s-a stins din viață pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, în urma unei suferințe îndelungate.
A fost înmormântat la Cimitirul Bellu. După 9 luni, a fost urmat la cele veșnice și de soția sa iubită.