Recunoașteți personajul? Iubitul actor căruia un diagnostic greșit i-a distrus viața. A avut 5 soții și o existență libertină, ce și-a pus amprenta asupra sănătății sale. Un adevărat Don Juan al scenei, ecranului și dincolo de ele, artistul ar fi împlinit, pe 23 aprilie, 74 de ani.
Recunoașteți personajul? Iubitul actor căruia un diagnostic greșit i-a distrus viața. A avut 5 soții
Geo Costiniu a fost unul dintre cei mai iubiţi actori ai anilor ʼ70- ʼ80. Și de public, dar și de femei, în general.
Un adevărat „Alain Delon de România”, s-a născut la 23 aprilie 1950, în București și a fost considerat un „copil-minune”.
La doar 8 ani debuta în televiziune, iar câţiva ani mai târziu, la 14-15 ani, juca la Casa Studenţilor din Bucureşti, unde evolua alături de studenţii la Teatru, notează cinemagia.ro.
Aceste lucruri l-au condus către cariera de actor, deși tatăl l-ar fi dorit arhitect, iar mama sa, doctor.
Citește și: Alain Delon de România: 5 căsătorii, de două ori cu aceeași femeie. A fost loz în plic. Moare uitat
Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC), în 1973, şi-a construit cariera actoricească fie pe scena Teatrului Odeon (fostul Giulești), din 1974), fie în cinematografie sau televiziune.
În fim a debutat cu rolul din „Parașutiștii” (1973), dar marea sa partitură avea să fie cea din pelicula „Septembrie” (1978), regizat de Timotei Ursu, unde a avut-o ca prteneră pe frumoasa Anda Onesa.
Acesta avea să rămână punctul de referință al carierei sale cinematografice, chiar dacă au urmat și ate producții, precum: "Ciocolată cu alune" (1978), "Ora zero" (1979), "Un oaspete la cină" (1986), "Nişte băieţi grozavi" (1987), "De ce are vulpea coadă?" (1988), "Întâmplări cu Alexandra" (1989), "Patul conjugal" (1992) și "Neînvinsă-i dragostea" (1993).
Dar existența actorului a fost dată peste cap de un diagnostic greșit de epilepsie pus în tinerețe, tratamentul luat aproape un deceniu oprovocându-i convulsii pe scenă și multe momente neplăcute.
Geo Costiniu și Anda Onesa, în neuitatul film „Septembrie” din 1978 - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Ajuns în pragul disperării, actorul a căzut în patima alcoolului are, în cele din urmă, i-a adus și sfârșitul
Fostul său coleg de scenă, actorul Florin Zamfirescu este convins că în cazul lui Costiniu era vorba doar de căderi de calciu, nicidecum de epilepsie.
„Așa se spune, dar Geo a fost diagnosticat în tinerețe cu epilepsie. Eu cred ca avea doar o lipsă de calciu. Poate mai mult de zece ani a fost tratat ca epileptic.
Când nu suferi de așa ceva, dar primești medicația respectivă faci crize ca și când ai fi epileptic. Cădea pe scenă, pe stradă, nimeni nu putea să prevadă crizele. Apoi a apărut alt medic care i-a suspendat acel tratament, iar Geo a revenit la normal. Doar că începuse să bea, din disperare. Asta l-a distrus pe Geo!”, a mărturisit actorul, citat de VIVA.
Dar Geo Costiniu a dus și o viață total libertină, trăind aproape ca o vedetă rock, adăugând băuturii și multe cuceriri feminine.
Citește și: Iubirile fără noroc ale Margaretei Pogonat: Geo Costiniu moare singur, Cornel Coman la 44 de ani
Tot Zamfirescu a rememorat un episod în care, aflați în turneu cu teatrul, Geo a fost așteptat la hotel de nu mai puțin e 10 fete. Și asta cu toate că era căsătorit.
„Când plecam în turnee stăteam în cameră cu Geo și nu prea venea noaptea acasă, iar eu îl certam. Îi spuneam că trebuie să mai și doarmă, să mai mănânce. Mi-a spus odată, după un spectacol: „Dacă mă vezi că nu vin la hotel, ia-mă la bătaie”.
S-a terminat spectacolul și îl așteptau vreo 10 fete. Am plecat într-o zi la Cluj și am stat în aceeași cameră.
La un moment dat sună telefonul și era soția lui, Lăcrămioara. I-am spus că Geo nu e și m-a sunat până la 4 dimineața. Era geloasă, îmi spunea să plec și să-l caut. Până la urmă au divorțat, au și un copil care este prin Suedia. Semăna cu Geo foarte tare”, a mai spus Zamfirescu
Geo Costiniu a fot căsătorit de cinci ori cu patru femei, cu una dintre ele făcând-o de două ori. Singurul său urmaș a fost un băiat care s-a stabilit de multă vreme în Suedia.
Una dintre marile povești de dragoste - fără a fi vorba de căsătorie - a fost cu actrița Margareta Pogonat, care era cu 18 ani mai mare ca el.
Cu Ioana Crăciunescu, partenera sa din filmul „Să-și vorbesc despre mine” (1988) - Foto: Facebook/Colectia „Mari Actori Romani”
„Am fost ca două steluţe care, încet-încet, s-au îndepărtat... până când nu s-au mai văzut...", a povestit actorul la un moment dat.
Actorul a recunoscut că, de fapt, mai mult femeile l-au iubit pe el și mai puțin invers, deși, pe de altă parte, afirma că a fost îndrăgostit de fiecre dintre soțiile sale.
Contrar tuturor preceptelor „moralei comuniste”, avea o cabanieră care-i făcea selecția domnișoarelor din public cărora le plăcuse de el pe scenă. Ulterior, artistul le chema în cabina de la teatru unde, firește, avea loc „discuții neprincipiale”.
Citește și: Suferința sfâșietoare a marii actrițe Irina Petrescu. Pentru ce mare actor a renunțat la Hollywood?
„Mai mult eu am fost iubit. Aveam o cabinieră care îmi făcea selecția pur și simplu. Fel de fel de domnișoare din sală, care fuseseră la spectacol și le-a plăcut spectacolul sau le-am plăcut eu. Veneau la cabină dupa spectacol.
Faptul că am fost însurat de cinci ori cred că spune că tot timpul eu mi-am căutat acest ideal. A fost ca un fel de loz în plic… mai tragi o dată, mai tragi o dată… și am tot tras.
Am avut cinci neveste, pe toate le-am iubit. De fiecare dată am crezut că mi-am găsit iubirea vieţii mele... Se poate că spune că m-am căsătorit cu fiecare femeie de care m-am îndrăgostit. E adevărat că unele au scăpat şi necăsătorite”, spunea actorul
Geo Costiniu și-a petrecut ultima parte a vieții departe de scenă, măcinat de boală. Artistului i s-a pus diagnosticul de adenocarcinom hepatic pe fond de ciroză hepatică.
A fost mult timp internat, luptându-se cu afecțiunea, dar din păcate, artistul a închis definitiv ochii pe 12 noiembrie 2013, la doar 63 de ani.
Citește și: Recunoașteți personajul? Primul actor care a jucat un haiduc în celebra serie. A avut patru soții
Dar a trăit cum a vrut, după propriile reguli, într-o societate plină de constrângeri. Cu doi ani înainte de a muri , în 2011, dezvăluia ce-și mai dorea de la viață, mărturisind că nu regretă nimic din ce a făcut.
„Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut. Am făcut şi prostii, am făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Dar de regretat nu regret absolut nimic. Le-am făcut crezând în ele... Ce mai vreau de la viaţă ? Încă un şpriţ!”.