Sanda Țăranu a intrat la Politehnică, Facultatea de Chimie Industrială, dar după 3 ani decide să urmeaze cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care îl absolvă în anul 1963.
Nu a prins niciun loc loc pentru angajare la vreunul dintre teatrele bucureștene. Este repatizată la Craiova, dar refuză. Primește un telefon de la Radio (pe atunci radioul și televiziunea erau o singură entitate) și este rugată să se prezinte la vicepreședintele instituției, fără să i se spună de ce. Merge a doua zi, poartă o discuție și la final este întrebată dacă nu vrea să fie crainică la Televiziune. Este convinsă, după multe insistențe, să accepte postul. De aici mai departe, chiar dacă n-a apucat să joace vreodată într-o piesă de teatru (deși D.R. Popescu a scris o piesă chiar despre ea, care s-a numit „Sanda”), a ajuns să fie la fel de cunoscută și admirată.
Sanda povestește momentul: „În perioada aceea, Dumitru Radu Popescu scrisese o piesă de teatru, care s-a numit „Sanda“. Era despre mine, dar nu-l cunoşteam pe D.R. Popescu. Eu eram personajul! Când am citit-o, abia aşteptam să înceapă repetiţiile, ştiam că se va ecraniza. Eu credeam că voi juca în această piesă, dar nu am fost distribuită.”
Nu nu știa multe despre profesia de crainică
„Aveam noțiuni de bază pentru că, până atunci, mai colaborasem. Dar una este să te duci să reciți o poezie și alta este să te duci la Televiziune și să vorbești cu cineva. M-a ajutat tot ce am învățat in Institutul de Teatru – frazare, respirație, impostație, ținuta. Dar comunicarea cu omul care stă și te privește la televizor este cu totul alta decât interpretarea de pe scenă...
La început făceam lucruri mai simple – știri culturale, sociale… nu politice. Cu timpul am făcut și lucruri mai complicate. Încet-încet mi-au dispărut emoțiile care, la început, erau aproape paralizante. Am crezut că n-am să pot face față meseriei. Eram obișnuită cu scena, eu jucasem la Casandra destul de mult. Altfel… la teatru nu vezi publicul… Dar, pentru mine exista”, a spus pentru Revista Tango.
A fost crainică la TVR până la Revoluţie, prezentând „Telejurnalul”, dar şi spectacole de varietăţi, festivaluri şi programe speciale ale Televiziunii în străinătate.
După Revoluție, continuă să colaboreze cu TVR ca narator al emisiunii „Teleenciclopedia”, ca traducător și ca realizator al emisiunii „Un zâmbet pentru vârsta a treia”. Sanda Țăranu se va re retrage din proprie inițiativă, în anul 1998.
Sanda Țăranu a făcut o radiografie a vieții ei într-un interviu acordat pentru adevarul.ro
Despre copilăria de dinainte de război
„Eram un copil foarte ascultător şi cuminte. Părinţii s-au îngrijit foarte mult de noi, de mine şi sora mea, Magda. Niciodată nu s-au contrazis măcar, nici vorbă să se certe în faţa noastră. Amândouă am studiat pianul, timp de 10 ani. Eu mă manifestam la şcoală, la serbări, unde acompaniam corul. Tata a fost bancher până la instalarea regimului, apoi a lucrat în Ministerul Agriculturii, iar mama a lucrat la Banca de Investiţii. Ei au pierdut nişte acţiuni, prin ’52, când a fost reforma monetară. Mai târziu, mi-a povestit tata cum, furios, s-a dus în curte şi a ars acţiunile pierdute. Eu mă amuzam cu sora mea şi îi spuneam: sunt convinsă că după episodul ăsta au făcut dragoste! Ca să le treacă!“, îşi aminteşte râzând în hohote Sanda Ţăranu despre momentele din copilărie.
Intrarea în televiziune
Pentru mine, televiziunea n-a fost niciodată un miraj, aşa cum este pentru tinerii de azi. Eu terminasem Facultatea de Teatru şi voiam să joc în piese, să fiu pe scenă. Mi-am dorit din copilărie să fiu actriţă şi am şi astăzi regretul că nu mi-am împlinit acest vis. Or, la televiziune simţeam că nu creez nimic, cel puţin aşa mi s-a părut la început. Crainică de televiziune – asta nu e o meserie, îmi spuneam. E, aşa, o îndeletnicire... Când am venit în TVR, am intrat într-o încăpere de doi-trei metri, unde aveam în faţă camera, iar operatorul nici nu se vedea. Eram singură cuc şi avem nişte emoţii aproape paralizante încât uneori îmi ţiuiau urechile. Totul era sec. În schimb, pe scenă, simţi publicul care e în faţa ta, emoţia sălii şi liniştea care se creează în momentele de vârf ale acţiunii. Până la urmă, m-am obişnuit, dar, la început, nu mi-a plăcut deloc! În mintea mea, era numai asta: că trebuie să plec mai repede ca să joc teatru.
Cum și-a cunoscut soțul
Aveam 17 ani când l-am cunoscut. Eram cu mama şi sora mea în vacanţă la mare. El avea nişte concerte pe litoral, era împreună cu un grup de artişti de la Teatrul de Operetă. Mi-a povestit mai târziu că, atunci când m-a văzut s-a oprit brusc şi le-a spus prietenilor cu care se plimba: „Gata, eu aici rămân!“. (râde) Ne-a făcut cunoştinţă una dintre balerinele de la Teatrul de Operetă, care era prietenă cu mine şi colegă cu el. N-am simţit că m-am îndrăgostit imediat de el. N-a fost un coup de foudre între noi. Am început să ne vedem, mi-a cunoscut părinţii şi ai mei l-au îndrăgit aşa de tare că uneori aveam senzaţia că îl iubeau mai mult pe el decât pe mine! În toată perioada căsniciei noastre, m-am simţit ocrotită şi iubită. Pe mine lucrurile materiale nu m-au impresionat. Câteodată, la plimbare, soţul meu se mai oprea să admire câte o maşină mai elegantă, vreun model nou, iar în timpul ăsta eu admiram un pom.
Despre momentul Revoluției
El m-a însoţit până în Piaţa Dorobanţi, care era împrejmuită de un cordon de soldaţi. De-acolo, nu mi-au mai dat voie să trec. Noroc că erau nişte oameni care au început să strige: „E Sanda Ţăranu! Lăsaţi-o să treacă! “. A venit un colonel şi m-a dus cu maşina lui până la Televiziune, dar mi-a spus să nu intru pe poarta principală pentru că era mai greu pe acolo. Aşa că am luat-o prin spate, unde a trebuit să sar gardul. În clădire, era o imagine dezolantă – geamurile erau sparte că se trăsese. Ţin minte că m-am fotografiat atunci cu doi soldaţi. Am stat câteva ceasuri acolo, am intrat şi pe post şi am spus câteva cuvinte...
Ţin minte că m-am întâlnit cu Ion Iliescu pe culoar, care era flancat de câţiva militari, şi i-am rugat să mă ia cu ei când pleacă, pentru că mă temeam de ce se putea întâmpla afară. Ei aveau o întâlnire, nu plecau tocmai atunci. Aşa că am sărit iar gardul. Nu înainte de a-i cere comandantului care stătea în faţă „să-mi dea“ şi mie un soldat care să mă treacă dincolo. Aveam senzaţia greşită că dacă e cineva lângă mine cu o puşcă o să mă apere...”, a spus Sanda.
Citește și: FOTO Actrița Tatiana Iekel despre soțul Florin Piersic: „Nu a fost iubirea vieții mele. Era un crai”
A decis să nu aibă urmași
„Acum îmi pare rău, dar atunci nu aveam timp. Nu am avut nici curajul… şi nici nu îmi doream ca viitorul copil să umble cu cheia de gât pentru că noi suntem la serviciu, de dimineaţa până seara. Şi soţul meu ocupat tot timpul – dimineaţa repetiţii, seara spectacole – făcea şi câte două, uneori chiar trei premiere pe an. Asta este foarte mult pentru un cântăreţ. Eu eram la televiziune… ori de câte ori era nevoie. Şi era nevoie!”, a spus într-un alt interviu.
Citește și: Ilinca Tomoroveanu: Căsătorită cu cel mai bun prieten. A fost nepoata marelui Octavian Goga
Văduvă de 12 ani se descurcă singură
Într-un interviu luat de click în acest an, Sanda Țăranu, la 83 de ani, spune că este independentă și se descurcă pe cont propriu. "Încerc să nu depind de nimeni, să nu deranjez pe nimeni și să mă descurc singurică. Sunt mereu în mișcare, dacă am nevoie să ajung la piața din apropiere, merg pe jos pentru că mișcarea e importantă, dacă este vorba de o distanță considerabilă, atunci merg cu taxi. Gătesc, fac curat, achit facturile", ne-a spus Sanda Țăranu. Fosta crainică este văduvă de 12 ani.
Sanda Țăranu a stat departe de COVID la propriu și se ferește să se încarce de vești negative:
"Slavă Domnului, am fost foarte bine, nu am fost răcită, nu s-a pus problema de niciun virus. Mă feresc să aud știri din acestea care să-mi strice dispoziția. Eu ascult la radio muzică clasică, muzică de calitate și așa îi sfătuiesc pe toți. Râd un pic, dar cred că și acesta este un mod de a ține la distanță problemele de orice fel", a spus fosta crainică.
Are o viață activă. Dacă iarna locuiește în București, odată cu sosirea primăverii, frumoasa doamnă, care odinioară a fost emblema TVR, își mută reședința la Breaza, unde deține o căsuță.
