Pe 1 Martie este bine să facem anumite lucruri ce ne aduc noroc și bunăstare și alungă ghinionul. Românii au o serie de superstiții legate de această zi.
Sunt mulți oameni care cred că dacă dăruiesc sau primesc mărțișoare înainte de răsăritul soarelui, acest simbol le va alunga ghinionul.
Însă nu este numai atât. Pe 1 Martie este și o sărbătoare religioasă.
Creștinii ortodocși își amintesc de o tânără frumoasă care și-a împărțit averea săracilor apoi s-a călugărit.
Este vorba despre Sfânta Cuvioasa Mucenică Evdochia. Povestea ei este una dramatică. A fost ucisă în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
Conform tradiției, cine ține post își curăță trupul și sufletul și are parte de zile bune, este ferit de rele și va atrage binele și norocul în casa lui.
Ce să faci de 1 martie să scapi de ghinion
Ziua de 1 Martie, fiind într-o zi de vineri, există o serie de tradiții și superstiții respectate de români.
Potrivit tradiției, orice persoană care ține post în ziua de vineri își va realiza toate dorințele.
Cine ține post vineri își curăță trupul și sufletul și are parte de zile bune, este ferit de rele și va atrage binele și norocul în casa lui.
Citește și: Ce este interzis să faci în ziua de vineri ca să nu ai ghinion. Tradiția respectată de femei
Potrivit tradiției, orice persoană care ține post în ziua de vineri își va realiza toate dorințele.
Cine ține post vineri își curăță trupul și sufletul și are parte de zile bune, este ferit de rele și va atrage binele și norocul în casa lui.
Vinerea se ține cu credință, este bine să te rogi vineri, ca și duminică, și să ții un moment de odihnă. Cine cinstește astfel sfânta vineri va avea parte numai de lucruri bune și va fi ajutat de Dumnezeu.
Vinerea trebuie să mănânci puțin, de post, trebuie să vorbești puțin, trebuie să te ferești de orice sfadă sau gâlceavă și să te ferești de vin. Vinerea nu este bine să te distrezi, ci este bine să trăiești cumpătat pentru că este zi de post.
Vinerea se ține cu credință, este bine să te rogi vineri, ca și duminică, și să ții un moment de odihnă. Cine cinstește astfel sfânta vineri va avea parte numai de lucruri bune și va fi ajutat de Dumnezeu.
Vinerea trebuie să mănânci puțin, de post, trebuie să vorbești puțin, trebuie să te ferești de orice sfadă sau gâlceavă și să te ferești de vin. Vinerea nu este bine să te distrezi, ci este bine să trăiești cumpătat pentru că este zi de post.
Sărbătoare pe 1 Martie. Cine e tânăra bogată care a renunțat la averi după ce a auzit o rugăciune
Evdochia s-a născut în vremea împăratului Traian (98-117), în cetatea Iliopolis (Fenicia). Era samarineancă de neam şi era deosebit de frumoasă. Despre frumuseţea Evdochiei se ştia departe în imperiu. Avea şi o mare avere, căci mulţi tineri bărbaţi veneau de peste tot şi îi lăsau multă bogăţie în schimbul farmecelor sale.
Foto: Doxologia.ro
Într-o seară, stând în casă, a auzit întâmplător vocea unui monah, Gherman, care venise din străinătate şi locuia la un cunoscut creştin ce îşi avea casa aproape de poarta cetăţii, chiar lângă peretele casei în care Evdochia se odihnea singură în acea noapte.
"Acolo monahul acela, odihnindu-se puţin după obiceiul său, s-a sculat noaptea la cântarea de psalmi. Şi după săvârşirea rugăciunii sale a şezut şi, luându-şi cărticica ce o purta la sine, a citit multă vreme.
În cărticică era scris despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, când drepţii se vor lumina ca soarele întru Împărăţia cerului, iar păcătoşii vor merge în focul cel nestins, unde în veci vor fi munciţi cumplit fără de sfârşit".
Evdochia auzea acum pentru prima dată despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, când drepţii se vor lumina ca soarele întru Împărăţia cerului, iar păcătoşii vor merge în focul cel nestins. Înfricoşându-se şi umilindu-se, la ziuă a trimis după monahul care se rugase toată noaptea şi i-a cerut să o îndrume spre mântuire.
Citește și: Se întâmplă doar o dată la 4 ani. Cine sunt sfinții născuți în Dobrogea?
Pentru a se apropia de Dumnezeu i s-a spus că are nevoie să se lepede mai întâi de necurăţia cea fără de măsură a desfrânării, iar aceasta se face doar prin pocăinţă, lacrimi, post şi rugăciune.
Atunci Evdochia l-a întrebat pe cel care se arătase învăţător al său pentru ce monahii vieţuiesc în locuri pustii şi, lăsând atâta dulceaţă a vieţii împreună cu oamenii, ei găsesc mai multă plăcere în pustietăţi.
Fericitul Gherman a răspuns pentru ce se duc monahii în pustie: "ca să ne păzim de păcat în zilele vieţii noastre, iar păcatele făcute să le curăţim prin asprimea petrecerii din pustie.
Citește și: Cine este sfântul care a renunțat la familie pentru credință
În acest chip să ne facem intrare liberă spre fericirea cea cerească. De aceea toată sârguinţa şi îngrijirea noastră este ca trupurile noastre să le păzim neîntinate de lucrurile necurate, iar mintea noastră s-o păzim nevătămată de gândurile rele, străină de toată răutatea, vicleşugul, făţărnicia, cârtirea, clevetirea, zavistia, iuţimea şi mânia".
Sfânta Cuvioasa Evdochia a fost botezată de episcopul cetăţii Teodot şi a fost dusă la o mănăstire de călugăriţe de Cuviosul Gherman.
Pentru osârdia cu care se dedica vieţii monahale, a fost aleasă egumenă. A fost ucisă în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor. Sfânta Evdochia a trăit, după botezul ei, cincizeci şi şase de ani şi a avut sfârşitul în prima zi a lunii martie, scrie Agerpres.
De ce să dai mărțișoare de 1 Martie
În secolele trecute, pe data de 1 Martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor - fete și băieți deopotrivă.
Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric.
Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele", conform creștinortodox.ro.
Citește și: Mărțișorul vine cu vreme caldă și ploi în unele zone. Cum vor fi temperaturile în luna martie
Unele legende populare spun că mărțișorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest șnur s-a adăugat o monedă de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărțișorul ajunge să fie un simbol al focului și al luminii, deci și al soarelui.
Foto: INQUAM PHOTOS
Cu banul de la șnur se cumpărau vin roșu, pâine și caș proaspăt pentru că purtătorii simbolului de primăvara să aibă fața albă precum cașul și rumenă precum vinul roșul.
Se credea despre mărțișor că dacă va fi purtat timp de 9 sau 12 zile, de regulă, le va aduce noroc copiilor, îi va menține sănătoși și curați precum argintul sau aurul.
Când nu mai era purtat, mărțișorul trebuia să fie pus într-un pom fructifer, iar dacă pomul era roditor în acel an, însemna că și copilului îi va merge bine în viață.