Sergiu Nicolaescu și Julieta Szonyi au jucat cu un cerșetor într-un film faimos. A fost una dintre peliculele aprecate ale anilor 70, fiind o ecranizare a unui cunoscut roman scris de George Călinescu. Dar, pentru distribuța acesteia, regizorul Iulian Mihu a apelat de persoane neobișnuite cu actoria, ba chir la oameni ai străzii.
Sergiu Nicolaescu și Julieta Szonyi au jucat cu un cerșetor într-un film faimos. Cum a fost posibil?
„Felix și Otilia”, din 1972, a rămas, pentru mulți, unul dintre cele mai elegante, mai fine producții românești dinainte de 1990.
De la rafinamentul scenografiei, la cel al costumelor și al atmosferei prin care mai puteai adulmeca parfumul unui București de început de secol XX , ce devenise o amintire între timp, filmul regizat e Iulian Mihu a fost unul atipic pentru acea perioadă.
Totul a pornit de la - aproape - obsesia lui Mihu de a ecraniza romanul „Enigma Otiliei” scris de marele critic literar George Călinescu, apărut în 1938.
Pentru asta, regizorul a avut lungi dicuții cu Călinescu însuși, păstrând cu sfințenie însemnările și observațiile acestuia pe marginea cărții și a transpunerii ei cinematografice.
Citește și: Julieta Szönyi, actrița din „Toate pânzele sus”: „Frumusețea m-a încurcat”. Se retrage la 40 de ani
Inițial, o versiune a scenariului, intitulată „Interzis minorilor“, a fost anunţată în planul tematic cinematografic al anului 1968, iar cineastul anunţa chiar începerea filmărilor în decursul anului următor.
Totuşi, primul tur de manivelă s-a dat abia la 1 iulie 1971, Iulian Mihu având reale dificultăţi în ceea ce priveşte găsirea protagoniştilor.
În cele din urmă, el a apelat și la mulți neprofesioniști ai actoriei, cărora le-a încredințat roluri importante. Astfel, scenograful filmului, Radu Boruzescu, l-a interpretat chiar pe Felix, balerina Leni Dacian a fost Aurica Tulea.
Julieta Szöny, în rolul Otiliei, alături de moș Costache, interpretat de un om al străzii, Hermann Chrodower - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
Partitura Otiliei Mărculescu i-a fost încredințată tinerei studente la IATC, frumoasa Julieta Szöny, în timp ce „în pielea” bogatului moșier și rival al lui Felix, Leonida Pascalopol, a fost intepretat de Sergiu Nicolaescu, a cărui experiență de actor nu era, la acea oră, prea bogată.
Distribuţia a fost completată cu nume consacrate precum Clody Bertola (Aglae Tulea), Gheorghe Dinică (Stănică Raţiu), Ovidiu Schumacher (Titi Tulea), Gina Patrichi (Olimpia Tulea), Eliza Petrăchescu (Marina),Violeta Andrei (Georgeta), Aristide Teică (Vasiliad) sau Jean Lorin Florescu (Toader Raţiu).
Citește și: „Felix și Otilia”, singurul film făcut în casa actriței principale. Ce s-a ales de luxosul imobil?
Dar cel mai straniu „actor” din film avea să fie cel care l-a întruchipat pe moș Costache Giurgiuveanu, unchiul și tutorele lui Felix, care nu era deloc doar o apariție de figurant.
În acest caz, marele curaj al lui Mihu a fost să-i ofere partitura unui om al străzii, Hermann Chrodower, un altul, Arpad Kemeny, fiind ales pentru rolul de mai mică anvergură al lui Simion Tulea, soțul Aglaei, cea intepretată de marea artistă Clody Bertola.
Despre modul în care Mihu i-a găsit pe cei doi, a povestit, mai târziu, chiar Julieta Szöny. Totuși, trebuie menționat că vocea personajului moș Costache, interpretat de Hermann Chrodower, i-a aparținut, de fapt, lui Marin Moraru.
„Cu bătrânii a fost ceva extraordinar, acolo s-a văzut într-adevăr mâna lui Mihu. Pe Costache l-au găsit în felul următor: stătea împreună cu Radu într-o dimineaţă devreme şi aranjau casa Giurgiuvenilor.
Radu Boruzescu, fiind un perfecţionist, un mare artist, era atent până ca şi ultimul fir de pânză de păianjen să arate impecabil, iar Iulian Mihu se ţinea după el şi-l aproba. Deodată, ca la o comandă regizorală, una din uşi s-a deschis încet, scârţâind cu tot suspansul de rigoare.
Şi a apărut Moş Costache (n.r. - Hermann Chrodower) care s-a uitat un pic speriat şi s-a retras repede. Mihu s-a dus imediat după el. Acest bătrân era cerşetor, un om al străzii, casa respectivă fiind programată pentru demolare. Mirosea foarte urât din cap până-n picioare.
Iar Mihu a avut curajul să-l ia în film. Bine, e adevărat că dublajul vocii a fost făcut de Marinuş Moraru, care a realizat o operă de geniu. Bătrânul Costache vorbea foarte prost româneşte, avea o identitate incertă.
Iar când a luat primii bani de pe contract a rugat-o pe Miruna Boruzescu, creatoarea costumelor, să-i facă un fel de buzunar secret, dar încăpător, ca să poată avea banii în permanenţă asupra lui.
Şi pe celălalt bătrân (n.r. - Arpad Kemeny) l-au găsit tot într-o casă veche, la o prospecţie. După probe însă s-a dovedit a fi tot atât de bun ca şi Costache“, şi-a amintit Julieta Szönyi, citată de adevarul.ro.
Arpad Kemeny, în plan secund, într-o scenă în care apare alături de marea actriță Clody Bertola - soția lui Kemeny în film - și de inegalabilul Gheorghe Dinică - Foto: Facebook/Studiourile Buftea
La rândul său, Sergiu Nicolaescu și-a impus, în stilul caracteristic, punctu de vedere în privința personajului pe care urma să-l intepreteze, Leonida Pascalopol fiind prezentat înromanul lui Călinescu, drept un om „voluminos, cărnos la faţă, rumen ca un negustor, însă elegant prin fineţea pielii“.
Nicolaescu n-a fost de acord să portretizeze un asemenea bărbat, în schimb i-a propus regizorului o variantă mult mai aristocratică, mai distinsă, precum și o altă soartă finală a aestuia, deosebită de cea din carte.
„Eu i-am spus clar lui Iulian Mihu: Refuz să joc un Pascalopol precum cel din carte, dar, dacă vrei, putem face un adevărat aristocrat al vremii. Te duc eu într-un loc. Şi l-am dus la Peleş. Eu tocmai terminasem „Mihai Viteazul”.
Primea destul de uşor ideile care-i conveneau, pe care le personaliza imediat. Tot aşa, i-am pus şi condiţia să mă lase să mor în final, să mor ca un nobil. Finalul acela a fost ideea mea“, povestea Sergiu Nicolaescu.
Citește și: Recunoașteți personajul? Măritată cu doi mari regizori. „Fata asta e ca o cruce să o porți pe piept”
„Felix și Otilia” a avut premiera pe 20 martie 1972 și a avut parte de un mare succes la public, fiind vizionat de 3.312.855 de spectatori la cinematografele din România, conform datelor centralizate de la data premierei și până la 31.12.2007 alcătuită de Centrul Național al Cinematografiei.
Filmul a obținut Placheta (ex-aequo) „Premio de selezione” la Festivalul Internațional de Film la Veneția (1972) și Premiul de Excelență pentru sistemul „Graphis color” la concursul UNIATEC de la Salerno (1974). precum și numeroase distincții din partea Asociației Cineaștilor din România (ACIN), în 1972.
