„Tatăl” serialului „Pistruiatul” a fost muncitor în Obor. Chiar și la ora actuală, multă lume crede că populara serie tv din 1973 a fost regizată de Sergiu Nicolaescu.
Eroare, însă, Regizor a fost chiar scenaristul producției, Francisc Munteanu, cel care -a și ales pe Costel Băloiu pentru rolul ce avea să-l facă celebru. El s-a născut într-o zi de 9 aprilie, acum fix 100 de ani.
„Tatăl” serialului „Pistruiatul” a fost muncitor în Obor. Cum l-a ales pe Costel Băloiu pentru rol?
Francisc Munteanu este un nume care, astăzi, nu prea mai spune multe publicului larg. Și asta, cu toate că a regizat și a scris scenariul unor fime și seriale importante din cinematografia noastră.
Dar, cum multe dintre ele au fost în spiritul propagandei comuniste, au picat în derizoriu după 1990, cu unele excepții printre care se numără „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981, „Buletin de București” sau „Căsătorie cu repetiție”.
Însă cazul seriei tv „Pistruiatul” este unul aparte, pentru că popularitatea acestuia, farmecul actorilor, a făcut ca judecățile partinice să fie mult atenuate.
Mulți cred că tot Sergiu Nicolaescu a regizat și acest serial, lansat în 1973 în zece episoade.
Mai ales că acesta joacă în producție rolul ilegalistului Andrei Bogdan, cel care este ajutat în misiunea sa de „Pistruiatul” Costel Băloiu.
Citește și: „Pistruiatul” spune că Sergiu Nicolaescu i-a oprit cariera de actor. Nu s-a gândit la mine. Era rece
Dar regia, precum și scenariul îndrăgitei producții, i-au aparținut lui Francisc Munteanu.
Acesta s-a născut pe 9 aprilie 1924 în Vețel, Hunedoara, intr-o familie modestă.
A fost nevoit să muncească de mic, pentru a se întreține, lucrând ca muncitor, ucenic la un pictor de firme din Budapesta sau marinar pe Dunăre,
În toamna lui 1944, este luat prizonier mai întâi de trupele germane, apoi, într-o răsturnare de situație demnă de scenariile pe care le va scrie mai târziu, de cele sovietice.
Întâmplările au fost rememorate de unul dintre cei mai buni prieteni și apropiați colaboratori, scriitorul și scenaristul Titus Popovici, în paginile romanului memorialistic „Disciplina dezordinii“.
Sergiu Nicolaescu a jucat rolul ilegalistului Andrei Bogdan în „Pistruiatul”, dar nu a regizat seria de 10 episoade - Foto: adevarul.ro
„Prietenul meu Francisc Munteanu, marinar în flota comercială germană pe Dunăre, conducându-şi în anii 43-44 şlepul pe albastrele valuri pline de mine magnetice, fusese surprins la Budapesta de actul de la 23 August.
A fost internat într-un lagăr de prizonieri, de unde a evadat la începutul asediului şi s-a ascuns la familia unei fete, Ilonka, pe care o dusese odată pe Dunăre, până la Tulcea, şi o lăsase însărcinată.
Om descurcăreţ, mânat în viaţă de curajul inconştienţei, îşi făcuse rost de un document de traducător, cu ştampila falsă a Comandamentului Sovietic al Budapestei. Nu ştia o iotă ruseşte, dar o bălmăjea cumva în bulgară. Chefuise destul cu ei în porturile de pe malul drept al Dunării.
Având un real talent, pictase un portret al lui Stalin şi-l purta sul, sub braţ. Când era oprit în timpul nesfârşitelor curse după de-ale gurii – i se născuse copilul – desfăşura portretul şi spunea: «Hudojnik!» (n.r. ‒ pictor) Avea şi un alt act inestimabil, credea el, un paşaport Nansen de apatrid.
Dar într-o zi, un ofiţer calmâc sau osetin nu s-a lăsat impresionat de calitatea de hudojnik a prizonierului care umbla hai-hui pe străzile Budapestei , i-a rupt portretul şi i-a spus: «Uje tî ne hudojnik (n.r. ‒ Acum nu mai eşti pictor!)» şi l-a băgat în rândul celorlalţi prizonieri de război” a povestit Titus Munteanu, citat de adevarul.ro.
Citește și: Drama lui Pistruiatul, actorul retras la 18 ani și însurat de 3 ori. Copilul nu vrea să audă de mine
După război avea să debuteze un nou capitol din viața lui Francis Munteanu. Începe să scrie în presa comunistă, dar, în paralel, este din nou muncitor la o țeșătorie, dar și în Piața Obor, conform artline.ro.
În cunosște pe Titus Munteanu, alături de care debutează ca scriitor, în 1951, semnând volumul de proză scurtă, „Mecanicul si alti oameni de azi”.
Se apropie de lumea filmului, ajungând ca, în 1960 să fie secundul regizorului Liviu Ciulei în celebrul „Valurile Dunării”, care avea să obțină, anul următor, Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary.
Apoi, se încumetă să devină regizor principal, în paralel scriind numeroase scenarii de succes.
Printre cele mai cunoscute scenarii de film semnate de el se numără „Dincolo de barieră” (1965), „Tunelul”, „Cântecele mării” (1971), „Pistruiatul” (1973) - serial TV, „Roșcovanul” (1976), „Melodii, melodii” (1978), „Pruncul, petrolul și ardelenii” (1981) - după o idee a lui Titus Popovici, „Buletin de București” (1983), „Căsătorie cu repetiție” (1985), „Pădurea de fagi” (1987) și „Coroana de foc (1990).
De asemenea, regizează și multe dintre aceste pelicule, inclusiv seria „Pistruiatul”, unde are ochi și-l alege pe puștiul de 13 ani, Costel Băloiu, din peste 9.000 de candidați pentru rolul principal, în urma căruia acea să devină celebru.
Citește și: Ce s-a întâmplat cu „Calu”, câinele lui Pistruiatul? Cei doi nu erau prieteni în viața reală
Culmea, Băloiu nu era nici roșcovan, așa cum căuta regizorul și nici pistruiat, dar Francisc Munteanu, cu flerul său, l-a plăcut și și-a dat seama de potențialul acestuia.
Margareta Pogonat a interpretat rolul mamei Pistruiatului în serial - Foto: Facebook/Cineclic
„Plecasem să vedem filmul „Pentru un pumn de dolari”, cu Clint Eastwood, dar nu am mai găsit bilete. Ne plimbam prin oraș și am ajuns în zona Sfânta Vineri unde am văzut multă lume adunată. Chiar atunci se ținea castingul din București și am spus să încerc.
Preselecții s-au organizat în mai multe orașe, în total au văzut cam nouă mii de copii din toată țara. Regizorul Francisc Munteanu căuta un puști din Ardeal, roșcat și pistruiat.
Eu nu eram nici una, nici alta. M-a vopsit și mi-a pus pistrui. I-a plăcut lui de mine…, a povestit Costel Băloiu întâmplarea care l-a transformat în „Pistruiatul” pentru toată viața, conform Autotest.ro.
Ulterior, Băloiu va intepreta rolul principal și în filmul „Roșcovanul” (1976), regizat tot de Francisc Munteanu, dar care n-a putut egala popularitatea seriei TV.
Francis Munteanu a murit pe 13 aprilie 1993, la două decenii de la succesul cu „Pistruiatul”, iar ulterior, numele său a fost acoperit de timp și de multă uitare.
Citește și: Tatăl lui Pistruiatul moare la doar 52 ani după o lungă agonie. Abuzurile unui coleg îi sunt fatale