Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
7.697.512 Votanți în România
42,74 %
633.232 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Un altfel de „Da“, într-un altfel de loc. O călătorie pe viață

DE Răzvan Scăeșteanu | Actualizat: 29.03.2019 - 07:53
Seychelles
Seychelles

Nunta este unul dintre cele mai importante, frumoase și emoționante evenimente din viața unui cuplu.

SHARE

Totul trebuie planificat, însă, în cel mai mic detaliu, și, în funcție de cât de conservatori sau moderni sunt mirii, există o mulțime de tradiții de urmat care pot complica lucrurile. Prin urmare, cum ar fi dacă v-ați șoca rudele și prietenii cu o nunta în cadru restrâns, pe o plajă exotică din Mauritius, Jamaica, Seychelles, Santa Lucia ori Bali, de exemplu, fără sarmale în meniu sau hore până în zori?

Ideea este ieșită din tipare. Dar, nu este nici pe departe atât de costisitoare pe cât vă închipuiți. Iar cadrul natural feeric, adierea vântului exotic și plajele nesfârșite, cu siguranță, vă vor îmbia la visare, romantism și distracție.

Mauritius, hotel Maritim

Astfel, dacă reușiți să scapați de preconcepte și alegeti, de pildă, să vă uniți destinele în Jamaica, hotelul Sandals Royal Caribbean & Offshore Island 5* din Montego Bay oferă ceremonia de nuntă gratuit pentru un sejur de minimum șapte nopți. Pachetul de nuntă include buchetul miresei, decorațiunile, ceremonia în sine, gustări, tort, prăjituri, șampanie, o cină romantică și micul dejun servit la pat în dimineața următoare și, nu în ultimul rând, perfectarea actelor. Ca idee, tarifele de cazare într-o camera Royal Deluxe pornesc de la circa 160 de euro/persoană/noapte în regim All Inclusive.

De servicii similare puteți beneficia și la resort-ul Sandals din Gros Ilet, insula Santa Lucia. Tarifele pornesc de la circa 200 de euro/persoană/noapte într-o camera Grande Deluxe. Iar peisajul exotic din Caraibe nu are nevoie de nicio descriere.

Mauritius

În Bali, pe insula zeilor și a demonilor, nunta poate căpăta și alte dimensiuni. La resortul Kamuela Villas & Suites Sanur 4*, de exemplu, înainte de ceremonie, mireasa beneficiază de un tratament de înfrumusețare, iar în pachetul de nunta sunt incluse un album foto, costume tradiționale balineze și un acces tratamente Wellness & Spa. De asemenea, tinerii căsătoriți primesc un cadou-surpriză din partea hotelului. Prețurile pornesc de la aproximativ 1.300 de euro/persoană pentru un sejur de șapte nopti, fără transport.

Bali

Bineînțeles, nici o nuntă ieșită din tipare în Seychelles nu sună rău deloc. Cele peste 115 insule și insulițe așezate ca o semilună, de la Ecuator până la nord de Madagascar, sunt renumite pentru cele mai frumoase plaje din lume. Tarifele pentru un pachet de nuntă complet, de minimum șase nopti, incep de la circa 900 de euro/persoană, la Constance Ephelia Resort 5* din Insula Mahe, de exemplu.

Perla Oceanului Indian, Mauritius, este o altă destinație de vis atât pentru nuntă, cât și pentru luna de miere care, de altfel, în toate cazurile exotice enumerate, vine la pachet cu ceremonia atipica. Prețul unui pachet de nunta la hotelul La Palmeraie 4* din Belle Mare, de pildă, pornește de la circa 1.200 de euro/persoana pentru șapte nopți de cazare, fără transport.

Dacă tarifele și servicii nu v-au convins, cu siguranță, cadrul și atmosfera exotice, desprinse parcă din filele unei cărți de povesti, o vor face. Și, până la urmă, la întoarcere, nu vă va opri nimeni să organizați o petrecere de nuntă pentru a vă distra alături de întreaga familie și de toți prietenii. Certificatul de căsătorie parafat în Mauritius, Jamaica, Seychelles, Santa Lucia ori Bali, va fi unic, însă.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te