Un artist celebru, doborât de COVID: Mi-am vândut o casă. Virusul m-a lăsat cu 4.000 lei în bancă.

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.02.2021 - 12:20
Mihai Trăistariu, la Măruță/ stirile PRO TV
Mihai Trăistariu, la Măruță/ stirile PRO TV

Lui Mihai Trăistariu nu-i mai ajung banii pe care a reușit să-i facă vara trecută și a fost nevoit să recurgă la un gest extrem, și-a vândut un apartament.

SHARE

În trecut, Mihai Trăistariu se lăuda cu faptul că totul e bine în viața lui. Avea evenimente pe litoral, câteva apartamente pe care le închiria atunci când începea sezonul estival, dar acum lucrurile s-au schimbat radical. Nu doar că nu a mai cântat pe niciunde, dar a și fost nevoit să scoată la vânzare unul dintre apartamentele pe care le deținea. Avea nevoie de bani și asta era singura soluție să mai poată supraviețui puțin.

„Unul dintre apartamente a trebui să-l vând ca să supraviețuiesc, iar celelalte 6 le-am închiriat turiștilor în vara trecută și am făcut 20.000 de euro din toate cele 6 și i-am ținut în bancă până în ziua de azi. Bani cu care trăiesc și acum. Trăiesc din banii de anul trecut, din vară, care și ei se termină în două luni și sunt un pic îngrozit, nu mai dorm noaptea, evident, am făcut și petiții, am semnat tot ce trebuie”, a declarat Mihai Trăistariu, pentru Antena Stars.

Mihai Trăistariu: „Aștept miracole”
Nici banii obținuți din vânzarea apartamentului și nici cei câștigați de pe urma școlii de muzică nu-l ajută foarte mult.

„Eu în clipa asta mai am undeva la 4000 de lei în bancă, mă uit la ei și zic, stai să vedem că poate e o chestie de câteva zile, săptămâni. Aștept miracole!”, a dezvăluit acesta. Sursa AICI

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te