Conform tradiției, Crăciunul se sărbătorește acasă, în familie, cu bucate specifice pe masă și cadouri frumos așezate sub bradul împodobit. Însă, tot tradiția, dar de pe alte meleaguri, îi scoate pe localnici din case în straie de sărbătoare pentru a lua parte la târgurile de Crăciun. Așa că, sute de mii de turiști curioși străbat în lung și în lat Europa pentru a se distra și a vedea cum petrec alții de Crăciun.
Germania, de exemplu, este țara în care piețele de Crăciun sunt aproape de importanță națională, sute de orașe și orășele îmbracând straie de sărbătoare. Nurnbergul, “capitala jucăriilor”, este o destinație de neratat. Aici, tradiția Chistkindlesmarkt datează încă din anul 1628, iar atmosfera medievală este “condimentată” din plin cu miros de plăcinte, vin fiert și castane coapte. Bineînțeles, nu trebuie să ratați “3 im Weckla” (3 cârnați în chiflă) dacă ajungeți în Handwerkerhof, piața din centrul vechi al așezării.
Citește și: Târgul de Crăciun din București: roată panoramică, concerte, surprize pentru copii. Când se deschide
La Berlin, în capitala Germaniei, se organizează nu mai puțin de 60 de piețe de Crăciun, cea mai important fiind cea din Piața Gendarmenmarkt. Și, poate și mai autentic, istoria pieței de Crăciun din Leipzig datează din anii 1.700, printre atracțiile principale numărându-se o paradă a minerilor din zonă.
Iar Viena, “orasul muzicii și al viselor”, dacă avem în vedere frumoasa moștenire lăsată de Mozart, Beethoven, Schubert, Strauss sau Mahler, îmbracă și ea haine de sărbatoare de Crăciun, prima Dezemberbermarkt (Piața de decembrie) datând încă din secolul al XIII-lea. Principala piață de Crăciun este organizată în apropierea Palatului Schonbrunn, dar aproape tot centrul este în sărbătoare.
Cele mai frumoase Târguri de Crăciun 2024 din Europa: Unde se află și ce programe au
European Best Destinations, considerată cea mai accesată platformă online de turism și cultură de pe continent, realizează în fiecare an un clasament al celor mai frumoase târguri de Cărciun din Europa.
Anul trecut, târgul de Crăciun de la Budapesta a fost ales drept cel mai atractiv, pentru a patra oară, după ce a beneficiat de același statut de lider și în clasamentele realizate în anii 2019, 2021 și 2023. În 2024, târgul din capitala Ungariei este programat între 15 noiembrie și prima zi a anului 2025.
Citește și: Prețul exorbitant la care se pot închiria apartamente în orașele în care se țin târguri de Crăciun
Pe locul 2 în top-ul târgurilor de Crăciun 2023, s-a aflat cel din Craiova, România. În 2024, acesta își deschide porțile între 15 noiembrie 2024 - 5 ianuarie 2025.
Iar târgul de Crăciun din Metz, Franța, care în 2023 a ocupat cea de-a treia treaptă a podiumului, în 2024 se desfășoară între 24 noiembrie - 30 decembrie.
Târguri de Crăciun 2024 în Europa
Poznan (Polonia): 19 noiembrie 2024 – 23 decembrie 2024
Montbeliard (Franța): 23 noiembrie 2024 – 24 decembrie 2024
Riga (Letonia): 29 noiembrie 2024 – 2 ianuarie 2025
Govone & Asti (Italia): 16 noiembrie 2024 – 22 decembrie 2024
Birmingham (Marea Britanie): 1 noiembrie 2024 – 24 decembrie 2024
Madeira (Portugalia): 1 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Valkenburg (Olanda): 15 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Bruxelles (Belgia): 29 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Trier (Germania): 22 noiembrie 2024 – 22 decembrie 2024
Edinburgh (Scoția): 15 noiembrie 2024 – 4 ianuarie 2025
Viena (Austria): 13 noiembrie 2024 – 23 decembrie 2024
Dresda (Germania): 27 noiembrie 2024 – 24 decembrie 2024
Praga (Cehia): 30 noiembrie 2024 – 6 ianuarie 2025
Londra (Marea Britanie): 21 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Bruges (Belgia): 22 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025
Manchester (Marea Britanie): 8 noiembrie 2024 – 22 decembrie 2024