Ai nevoie de pașaport? Programările online se fac pe noua platformă HUB. Cum se procedează

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 20.03.2023 - 15:13
Ai nevoie de pașaport? Programările online se fac pe noua platformă HUB. Cum se procedează. - Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca
Ai nevoie de pașaport? Programările online se fac pe noua platformă HUB. Cum se procedează. - Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Serviciul de programare online pentru depunerea cererilor pentru obținerea pașaportului este disponibil, începând din data de 20 martie 2023, pe platforma HUB de servicii a Ministerului Afacerilor Interne.

SHARE

"Pornind de la nevoia de gestionare eficientă a fluxurilor de cetăţeni care se prezintă la structurile de paşapoarte, noul serviciu de programare online pentru depunerea cererilor de paşapoarte introduce posibilitatea de a efectua o programare începând cu ziua curentă pentru o perioadă de 90 de zile calendaristice.

Astfel, cetăţenii vor avea la dispoziţie posibilitatea realizării unei programări în funcţie de volumul şi dinamica solicitărilor de paşapoarte înregistrate în timp real", informează Direcţia Generală de Paşapoarte (DGP).

Citește și: Șah pe piața mașinilor electrice. Pregătește ID. 2all, cât un Polo, la sub 25.000 €

Potrivit DGP, platforma beneficiază de noi forme de comunicare prietenoase şi facile şi permite adaptarea sistemului, din punct de vedere tehnologic, la perioada vârfurilor de utilizare, în cazul unui aflux mare de solicitanţi, asigurând astfel un nivel de disponibilitate maximal.

Cum se procedează pentru obţinerea unei programări online la pașapoarte

- accesați platoforma HUB 

- pentru completarea formularului de programare, după alegerea judeţului, respectiv selectarea locaţiei în care se doreşte depunerea cererii, se va bifa opţiunea paşaport;

- în câmpul "Numărul de persoane programate" se va selecta numărul persoanelor (din familie) pentru care se face programare;

- se vor alege data şi ora la care se doreşte programarea, apoi se vor completa câmpurile: Nume, Prenume, Cod numeric personal, adresa de e-mail la care se vor primi datele programării, opţional numărul de telefon, iar în câmpurile Persoane suplimentare se vor menţiona numele, prenumele şi CNP-ul fiecărei persoane suplimentare;

- butonul "Salvează" se activează după ce este exprimat consimţământul expres cu privire la Politica de protecţie a datelor cu caracter personal;

- finalizarea programării se realizează prin selectarea butonului "Salvează".

Citește și: Moment istoric în istoria auto: Volanul și pedalele (frână - accelerație), declarate piese opționale

Programarea va fi confirmată printr-un mesaj transmis la adresa de e-mail indicată.

Neconfirmarea programării în termen de 30 de minute duce la anularea acesteia.

În cazul în care o persoană nu se mai poate prezenta la data şi ora programată, se recomandă folosirea link-ului „Anulează programarea” din e-mailul de confirmare.

Pentru anularea unei programări efectuate înainte de data de 20 martie este necesară accesarea modulului „VERIFICĂ PROGRAMARE”, introducând adresa de email utilizată la efectuarea programării.

Un nou mesaj va fi transmis către adresa de email respectivă de unde se va putea anula programarea.

Programarea este gratuită şi netransmisibilă. Neprezentarea la data şi ora programată, neconcordanţa între datele înscrise în formularul de programare (nume/prenume) şi datele de identificare ale persoanei care se prezintă la depunerea cererii de paşaport, lipsa actelor necesare sau a dovezii achitării taxei de paşaport duc la anularea programării.

De la operaţionalizarea noului serviciu, până la ora 12,00, au fost efectuate peste 5.500 de programări, dintre care 176 au fost efectuate pentru ziua în curs, a informat Direcţia Generală de Paşapoarte.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te