Potrivit sursei citate, 31% din totalul deceselor au fost înregistrate în Bucureşti, Prahova, Arad, Bihor şi Iaşi.
"În 15 judeţe şi Municipiul Bucureşti se înregistrează o rată de incidenţă cumulată peste 100/100.000 locuitori", afirmă sursa citată.
Totodată, 1 din 25 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical.
"81,1% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,9% din decese au fost la bărbaţi. 95,2% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată", arată raportul săptămânal de supraveghere al INSP.