Administrația Parcului Național Munții Rodnei a scos la licitație achiziția a 500 de jujee cu colar GPS pentru câinii ciobănești de la cele peste 110 stâne din aria protejată.
”Prin achiziția de jujee cu colar GPS se va asigura stabilirea arealului străbătut de fiecare câine ciobănesc pe durata unui sezon de pășunat, vor fi identificate rasele de câini cu areal mare și cu agresivitate ridicată și vor exista argumente pentru interzicerea acestor rase care nu se încadrează în tiparul câine ciobănesc”, arată Administrația Parcului Național Munții Rodnei care a alocat în acest sens peste 2,5 milioane de lei fără TVA, scrie timponline.ro.
De asemenea, informațiile pe care le va obține vor ajuta APNMR să fundamenteze științific reglementarea unui anumit număr de câini pentru fiecare din cele 110 stâne, în funcție de vulnerabilitatea speciilor de faună din acele habitate.
Citește și: Povestea fetei ucisă la Mangalia. Bătută de tată, omorâtă de prietenă. ”A fost foarte chinuită”
Parcul Național Munții Rodnei este cel mai amenințat parc național din România și din cauza suprapășunatului și supratârlirii cu peste 80.000 de animale domestice, considerate amenințări, dar și presiuni la adresa biodiversității din Munții Rodnei.
Tocmai de aceea, prin proiectul ”Implementarea măsurilor de management pentru conservarea speciilor și bitatelor de interes comunitar din Parcul Național, siturile Natura 2000 Munții Rodnei (ROSCI0125, ROSPA0085) și întărirea capacității administrative de gestionare a biodiversității” s-au alocat bani și pentru monitorizarea câinilor ciobănești.