CNAIR a lansat licitația pentru drumul expres București - Alexandria, promis de Dragnea din 2012

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.05.2021 - 10:37
CNAIR a lansat licitația pentru drumul expres București - Alexandria, promis de Dragnea din 2012. / Foto: Facebook / Cătălin Drulă
CNAIR a lansat licitația pentru drumul expres București - Alexandria, promis de Dragnea din 2012. / Foto: Facebook / Cătălin Drulă

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat pe Facebook că CNAIR a lansat licitația pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură rutieră din sudul țării: drumul de mare viteză București - Alexandria.

SHARE

„CNAIR a lansat azi licitația pentru unul dintre cele mai așteptate proiecte din sudul țării: drumul de mare viteză care va lega Bucureștiul de Alexandria.

Drumul național actual DN6 este demult depășit în termeni de capacitate, traficul fiind de zeci de mii de vehicule pe zi. În plus, ca toate drumurile noastre naționale, străbate foarte multe localități.

Licitația este bazată pe noul model de caiet de sarcini dezvoltat în iarnă de CNAIR. Din contract, va rezulta un <<preliminary design>>, o documentație cu un nivel de detaliu apropiat de un proiect tehnic, dar care totuși va lăsa libertate constructorilor să vină cu soluții inovatoare și să facă ajustări tehnologice pe design.

Este încă o investiție pentru care am fi putut discuta astăzi de lucrări, sau de licitație pentru lucrări, dacă proiectarea s-ar fi făcut deja în anii ce au trecut. Din păcate, trebuie să o facem abia acum.
Dar așa se face infrastructura: așezând cărămizile pentru viitor. Ce vă promitem este că vom urmări cu profesionalism și pasiune, ca pe toate celelalte proiecte, drumul acestei investiții până la deschiderea pentru trafic”, a scris Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. 

Citește și: Inaugurări pe Autostrada Moldovei, după 2025. Autostrada Unirii, după 2027. Promise de PSD în 2013

Modernizarea DN6 București - Alexandria, anunțată fastuos de Dragnea în 2012

Lărgirea drumului care leagă Alexandria de București anunțată fastuos de Liviu Dragnea în 2012, dar pentru care, în practică, PSD nu a făcut nimic, a fost readusă în actualitate anul trecut, de Ludovic Orban, în campania electorală.

Candidatul PSD la Consiliul Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a catalogat la momentul respectiv lărgirea drumului care leagă Alexandria de București drept o poveste cu iz electoral. Dar, iată că, n-a fost așa. 

Citește și: FOTO&VIDEO Lotul de 37 de km din Autostrada Sibiu – Pitești ce costă un miliard €. Finalizat, 2026

„În 2012, în sala de festivități a Primăriei Alexandria, cu mare tam-tam, în prezența parlamentarilor de Teleorman, a lui Liviu Dragnea și a directorului general CNADNR de la acea vreme, Mircea Pop, s-a semnat contractul pentru <<Studiu de prefezabilitate pentru tronsonul București-Alexandria>>. Îl întrebăm pe domnul Adrian Gâdea dacă își mai amintește unde se află, în acest moment, contractul respectiv”, menționa, anul trecut, PNL Teleorman.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te