„Mâine (luni - n.r.) începem o acțiune în forță de strâns gunoiul stradal necontrolat din Sectorul 1 împreună cu echipele de la ADP... chiar dacă firma de salubrizare ne-a anunțat că ne dă în judecată pentru că facem asta (abia aștept să mă tragă cineva la răspundere pentru că fac curat). Am așteptat destul și am avut toată bunăvoința să ajungem la înțelegere legală. Pare că cineva nu vrea asta și are alte interese. Să fie sănătoși. Noi ne apucăm de treabă. Gata cu gluma”, a scris Clotilde Armand pe Facebook, potrivit Mediafax.
Clotilde Armand a cerut joi Romprest refacturarea serviciilor prestate de companie în ultima perioadă. Primarul Sectorului 1 arată că solicitarea vine ca urmare a neregulilor constatate de Poliția Locală Sector 1.
„Având în vedere neregulile consemnate în nota de raport, edilul Clotilde Armand a solicitat prestatorului de salubritate să verifice în mod riguros serviciile facturate pornind de la constatările Poliției Locale, să storneze factura nr. 5-0002854/16.11.2020 și să refactureze sumele în concordanță cu serviciile prestate”, susține Primăria Sectorului 1.
În opinia edilului, cetățenii nu merită să fie „victimele” unui fals război între prestatorul de servicii de salubrizare „care forțează nota și modifică tarifele după cum dorește” și autoritatea locală, scrie hotnews.ro.