"Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) din Parlamentul European a adoptat, astăzi, un proiect de rezoluție, la care am susținut o serie de amendamente, prin care solicităm Comisiei Europene să elaboreze un cadru legislativ ambițios pentru protecția și promovarea utilizării durabile a solului.
Noua legislație ar trebui să țină cont de amenințările importante la adresa solului: deșertificarea și salinizarea, practicile agricole nesustenabile, pierderea materiei organice, gestionarea defectuoasă, abandonarea terenurilor, contaminarea și pierderea biodiversității.
Noul cadrul legal ar trebui să respecte principiul subsidiarității și drepturile de proprietate și să includă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și raportare, schimbul de bune practici și formare, precum și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru ca proprietarii de terenuri să protejeze solurile și terenurile.
Această inițiativă vine în urma faptului că măsurile existente atât la nivelul UE cât și la nivelul statelor membre s-au dovedit a fi insuficiente, iar în ciuda faptului că există o Strategie tematică UE privind solul, degradarea terenurilor a continuat în întreaga UE, pierderile fiind estimate la €50 miliarde pe an.", a completat Motreanu.