Nu poate fi vorba de altceva, câtă vreme atentatorii s-au aruncat în aer în timpul celei mai mari sărbători a creştinătăţii în mijlocul a trei biserici arhipline şi în hoteluri de lux în care se cazează în primul rând turişti din ţări vestice creştine.
În schimb, multe alte detalii nu sunt clarificate până la această oră. Nu se ştie, de exemplu, dacă atacurile sunt într-adevăr opera Statului Islamic (SI), aşa cum a pretins gruparea teroristă la trei zile de la atacuri. Până acum, SI a revendicat mult mai rapid astfel de fapte, chiar dacă, ulterior, s-a dovedit că nu au existat legături între făptaşi şi această grupare islamistă. De asemenea, nu se ştie dacă, într-adevăr, crima în masă din duminica Paştelui catolic, a fost o răzbunare intenţionată pentru atentatul de la Christchurch, aşa cum bănuieşte între timp guvernul din Sri Lanka.
Se impun îndoieli cu privire la „răzbunare”
Experţi internaţionali în materie de terorism se îndoiesc, cu argumente, că a fost vorba de o răzbunare. Fiindcă pregătirea unei serii de atacuri atât de bine sincronizate necesită mai mult timp decât cele cinci săptămâni şi jumătate, cât au trecut de la masacrul din Noua Zeelandă.
Pentru cele mai bine de 350 de victime care şi-au pierdut viaţa, toate acestea nu mai au nicio importanţă. Cum nu mai au nicio importanţă nici pentru cei 50 de musulmani care au fost ucişi pe 15 martie de un extremist de dreapta nebun, cu focuri de armă, în timpul rugăciunii de vineri, în două moschei din Christchurch. Cele mai multe dintre victime nu doreau decât să-şi practice nestingherite religia, să-şi trăiască credinţa, un drept fundamental al fiecărui om.
Moartea violentă a tuturor acestor oameni pare de neînţeles şi fără sens, fiindcă nici în Sri Lanka nu există conflicte religioase în care să fie implicaţi creştinii şi nici în Noua Zeelandă nu există probleme cu minoritatea musulmană.
În ambele ţări atacurile au fost opera unor fanatici care au vrut să provoace cu ajutorul bombelor şi armelor de foc un război al culturilor şi religiilor, pretinzând că sunt victime ale unui astfel de război.
În realitate, victimele - morţii şi cei răniţi în Sri Lanka, Noua Zeelandă şi în alte nenumărate locuri - nu au avut nimic a face cu un astfel de război. Nu şi-au dorit aşa ceva. Şi-au dorit doar fericirea în viaţa lor privată, la fel ca oricare om normal.
Tristeţe, rugăciuni şi muncă de poliţie
Logica teroriştilor (dacă există aşa ceva) nu poate fi înţeleasă cu mijloace raţionale. De aceea nu se poate intra în dialog cu aceşti oameni (ce să discuţi cu ei?). Dar nu este permis să li se facă jocul, preluând de la ei optica perversă care împarte lumea în prieteni şi duşmani.
Numai tristeţea este potrivită în faţa acestei nebunii. Cine poate, să rostească o rugăciune pentru victime şi făptaşi. Dar ce sens ar avea beatificarea rapidă a tuturor victimelor atentatelor din duminica Paştelui, aşa cum au solicitat cercuri ecleziale care se consideră extrem de pioase? Din fericire, nici Papa de la Roma nu-i ascultă doar pe cei care se consideră cei mai fideli susţinători ai săi.
Chemările la răzbunare şi cultul martirilor sunt exact ce speră să provoace organizatorii atacurilor teroriste cu coloratură religioasă, pentru a justifica astfel următoarele atacuri. Nimeni nu trebuie să cadă în această capcană şi să le facă jocul. În schimb, o mai eficientă muncă a poliţiei şi serviciilor secrete merită orice efort.
Adesea suntem tulburaţi să aflăm că autorităţile, deşi ştiau multe în ajunul unui atac, nu au reuşit să împiedice producerea acestuia.
