Firea, la Antena 3: Sunt total contra susținerii examenelor naționale

DE Alexandru Pop | Actualizat: 24.05.2020 - 18:18

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la Antena 3, că a primit nenumărate scrisori de la părinți care-i cereau să nu se organizeze examene naționale în acest an.

SHARE

„Sunt în totalitate contra susținerii examenelor naționale. Am primit o mulțime de scrisori de la elevi, părinți, care ne solicită nouă să oprim acest lucru, chiar dacă nu avem putere să facem ceva.

Cred că diminuează foarte mult capacitatea și de concentrare și de echilibru mental pentru a da acel test. Cred că propunerile făcute de asociațiile elevilor și profesorilor sunt foarte corecte. Cred că se găsea o soluție.

Consider că media ultimului an/ultimelor ani, e o soluție. Nu ne putem minții, un elev de nota 10 nu poate lua 4 în pandemie, un elev de nota 4 nu poate lua zece”, a spus Firea.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marţi, că în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale.

„Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial - pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă - (...) şi acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor. Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale”, a spus Anisie, la TVR 1.

Ministrul a precizat că participarea elevilor din clasele terminale la cursurile de pregătire este opţională.

„Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (...) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (...) Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii. Această revenire este una opţională şi părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar şi ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc”, a arătat Monica Anisie.

Ea s-a declarat convinsă că profesorii vor fi atenţi şi la susţinerea emoţională a elevilor. Ministrul Educaţiei a precizat că în curând va apărea metodologia pentru admiterea la liceu, inclusiv pentru liceele vocaţionale.

„Propunerile sunt multiple. Spre final s-a decis să existe în mare parte probe pe bază de portofoliu, depinde însă de fiecare tip vocaţional”, a spus Anisie.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te