„Suntem aici cu ligheane pentru că sistemul de termoficare din Bucureşti are nişte probleme foarte mari în momentul de faţă, ţevile sunt ciuruite, vechi de 50 - 60 de ani, trebuiau schimbate de acum 30 de ani şi la ora actuală nu mai poate să ducă agentul termic - ori nu ajunge la noi, ori sunt călâi caloriferele. Ce se va întâmpla la iarnă când vor fi -10 grade? Sistemul va pica, cel mai probabil", a declarat organizatorul acţiunii, Ruxandra Burcescu, informează Agerpres.
Ruxandra Burcescu a precizat că nu este un protest, ci un flashmob, iar ligheanul pe care l-a adus are peste 30 de ani vechime şi a prins şi vremurile din timpul comunismului, când, de asemenea, erau probleme cu apa caldă şi căldura.
„La un moment dat nu am mai avut nici eu apă caldă şi căldură şi problema asta a durat şi am zis - de ce nu face nimeni nimic în sensul ăsta şi am început să fac o documentare, am văzut cât de grave sunt problemele şi am zis că este cazul să atragem atenţia Primăriei, cumva.
Problema a fost că eu stau cumva pe lângă Spitalul Marie Curie şi nici ei nu au avut apă caldă şi căldură... Un spital, unde sunt copii bolnavi, să nu aibă apă caldă şi căldură. Din câte am înţeles, 'Dăruieşte Viaţa' s-a oferit să le doneze un cazan să se încălzească", a mai spus aceasta.
Citește și...
400 de blocuri, fără apă și căldură. Care sunt cartierele lăsate de RADET fără agent termic
Trei spitale din Bucureşti rămân fără apă caldă şi căldură
VIDEO Firea știa din 2016 că spitalele din București vor rămâne fără căldură. Ce a făcut între timp