"La data de 7 februarie a.c., în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în zona ,,La Caiace” din Piatra-Neamț.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un conducător auto, de 20 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Bâtca Doamnei, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând parțial cu autoturismul în albia lacului.
Din fericire, în urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, atât conducătorul auto cât şi doi pasageri aflaţi în autoturism autoevacuându-se. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Totodată, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru Canabis", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Citește și: Interlopul Robert Bușă a năvălit cu sabia la un priveghi. Se certase cu fost soție
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.