Dacă intri pe strada Minerva din Slobozia, nu ai cum să ratezi casa Rodicăi Boancă, proaspăt aleasă senator. Pe gard este atârnat un baner uriaş cu sigla AUR şi mesajul: Dreptate pentru România. Este profesoară de limba română şi are doi copii.
Rodica Boancă, senator ales AUR: Intrarea în acestă formaţiune, în acestă mişcare a fost o erupţie, o necesitate şi o revoltă la adresa situaţiei actuale. Consider că trebuie să ne implicăm mai mult din partea oamenilor de rând, oamenilor simpli.
Între timp îşi face apariţia şi Adrian Costea. Uşor emoţionat, ne spune că este profesor de istorie şi nu ştie cum s-a trezit peste noapte senator. Mărturiseşte că a ajuns pe lista de candidaţi printr-o conjunctură şi nici prin gând nu i-a trecut vreodată că ar putea îmbrăca haina de parlamentar.
Adrian Costea, senator ales AUR: Eu am crezut că este doar o experienţă frumoasă din care voi avea de învăţat, nu mă aşteptam la vârsta asta, la 33 de ani, să ajung şi senator.
Imediat după vot, au apărut nenumărate voci care cataloghează AUR drept un partid extremist, naţionalist şi antioccidental.
Cei doi senatori nu sunt de acord. Adrian Costea spune că nu a avut niciodată ieşiri extremiste iar Rodica Boancă consideră că sunt oameni cu vederi deschise, menționând că a predat până şi în penitenciare, în toate tipuri de şcolile, tuturor copiilor de toate etniile.
În judeţul Ialomiţa alegerile au fost câştigate de PSD, urmat la mare distanţă de PNL. AUR a ieşit abia pe locul trei. Din cauza modului în care se distribuie şi redistribuie mandatele, cele două partide mari nu au obținut niciun mandat de senator, scrie Digi24.ro.
Marian Pavel, preşedinte PSD Ialomiţa: Gândiţi-vă că PSD a făcut 40 la sută şi din şase parlamentari noi avem doi. PNL a făcut 21 la sută şi din şase au un parlamentar. Iar AUR în Ialomiţa a făcut 12 la sută şi are 50 la sută din numărul de parlamentari şi anume doi senatori şi un deputat. Nu mi se pare echitabil.