Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Constanţa, Anamaria Stoica, focul a cuprins o suprafaţă mlăştinoasă, greu accesibilă, fiind mobilizaţi inclusiv pompieri care se aflau în afara orelor de serviciu.
"Incendiul de la Vadu a fost lichidat după aproximativ 18 ore. Am intervenit cu două autospeciale, din cadrul a două subunităţi, cu 18 oameni, dintre care 4 au venit din timpul lor liber, de acasă. Au ars aproximativ 400 de hectare. A fost vorba de o zonă mlăştinoasă, greu accesibilă, de aceea fiind lichidat destul de greu", a declarat Stoica.
Conform acesteia, pompierii au fost ajutaţi în timpul intervenţiei de lucrători ai administraţiei locale care, cu trei tractoare, au tras brazde de pământ pentru izolarea focului.