„Junction Strike 21”: 1.000 de militari români şi străini, la un exercițiu al forțelor speciale

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 29.10.2021 - 18:26
„Junction Strike 21”: 1.000 de militari români şi străini, la un exercițiu al forțelor speciale. / Foto: defenseromania.ro
„Junction Strike 21”: 1.000 de militari români şi străini, la un exercițiu al forțelor speciale. / Foto: defenseromania.ro

Aproape 1.000 de militari români şi străini participă în perioada 1 - 12 noiembrie la Exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale ''Junction Strike 21''.

SHARE

Peste 800 de militari români, cu aproximativ 100 de mijloace tehnice terestre, aeriene şi navale, împreună cu circa 150 de militari străini din ţări aliate sau partenere (Georgia, Grecia, Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia, Portugalia şi SUA) se vor antrena, în perioada 1 - 12 noiembrie, în facilităţi de instruire ale Armatei României, unde se va desfăşura Exerciţiul Forţelor pentru Operaţii Speciale Junction Strike 2021 (JUST 21).

Citește și: Regimul dictatorului Aleksandr Lukaşenko a blocat site-ul Deutsche Welle în Belarus

Potrivit unui comunicat al MApN, militarii se vor antrena atât în facilităţi ale Armatei, cât şi în zonele din vecinătatea localităţilor Reghin, Brădet, Miercurea Ciuc, Mihail Kogălniceanu şi Sângiorgiu de Mureş, pe baza unui scenariu fictiv, asociat războiului hibrid, în cadrul unor structuri de nivel operativ şi tactic, în format multinaţional şi interinstituţional.

Scopul principal al JUST 21 este certificarea a două ţinte de capabilităţi NATO - un Grup Maritim de Forţe pentru Operaţii Speciale şi Comandamentul de Componentă de Operaţii Speciale - dar va permite, totodată, testarea nivelului de pregătire atins de personalul de conducere şi de cel de execuţie din structurile de forţe pentru operaţii speciale aflate în subordinea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale al Armatei României.

Citește și: Din Sibiu ajungi mai repede la Budapesta decât la Suceava. 170 km în plus până în capitala Ungariei

Exerciţiul mai urmăreşte dezvoltarea interoperabilităţii în rândul structurilor participante, prin planificarea şi executarea de misiuni şi operaţii întrunite specifice forţelor pentru operaţii speciale, armonizarea procedurilor de lucru în mediul multinaţional, toate acestea având ca finalitate promovarea securităţii regionale, în special în zona Mării Negre. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te