Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic, ”Ando”, a încetat din viață

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 13.12.2020 - 09:56
Foto: news.ro
Foto: news.ro

Jurnalistul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) a încetat din viaţă în urma unui stop cardiac, a anunţat familia gazetarului, într-o postare pe Facebook.

SHARE

"Cu deosebită durere în suflet anunţăm trecerea în nefiinţă a celui care a fost Octavian Andronic, jurnalist şi caricaturist de o inegalabilă valoare. Dragă ANDO, soţia Mariana, fiica Ana, cei apropiaţi şi toţi colaboratorii ce au avut onoarea să lucreze alături de tine de-a lungul deceniilor îţi vor simţi de-acum înainte lipsa! Dumnezeu să te odihnească în pace!", se arată în mesaj.

Jurnalistul, graficianul şi caricaturistul Octavian Andronic (Ando) s-a născut pe 2 mai 1946, la Sânnicolau-Mare, judeţul Timiş.

A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti în anul 1969. În acelaşi an a debutat în presă lucrând, timp de două decenii, ca reporter la "Informaţia Bucureştiului".

Pe 22 decembrie 1989 a fondat ziarul "Libertatea", al cărui redactor şef şi director a fost până în 1997, când a devenit, timp de un an, director mass-media la Grupul Ringier România. Între 1998-1999 a condus "Informaţia de prânz" a Grupului Media PRO.

În iunie 1999 a fondat agenţia media "Amos News" - Informatia.ro, al cărei director general a fost. Timp de un an a fost director general adjunct al postului Tele 7abc (2000-2001), iar pe 1 martie 2006 a preluat conducerea ziarului "Cronica Română", ca director executiv. În septembrie 2006, ziaristul a fost îndepărtat de la conducerea cotidianului, fiind repus în funcţie de instanţa de judecată în februarie 2007.

În domeniul caricaturii s-a afirmat din anii studenţiei, debutând la "Viaţa studenţească". A publicat caricatură în diferite gazete şi reviste, semnând cu pseudonimul Ando.

Octavian Andronic este iniţiatorul (1998) procedeului computerizat de realizare a caricaturii animate - "videocartoon", difuzat la ProTV ("O propoziţie pe zi"), Prima TV ("ANDOgrafia zilei"), Tele 7abc ("Telecaricatura zilei"), B1 TV ("ANDOgrafia zilei") şi TVR ("Retrospectiva Săptămânii").

A fost realizator de talk-show-uri şi emisiuni la posturile de televiziune Antena 1 (1995-1997), Pro TV (1997-1999), TVR (1999-2000), Prima TV (2000) şi Tele7abc (2000-2001), printre care: "Cu cărţile pe masă", "Punctul pe "', "O (pro)poziţie pe zi", "La ordinea zilei", "Turneul Candidaţilor", ş.a.

A publicat volumele "Turneul candidaţilor la Primăria Capitalei-1996" (2000); "Turneul Candidaţilor la Preşedinţie - 1996" (2000), "Schimbarea schimbărilor" (2001), "Dicţionarul politic: B de la Băsescu" (2009), "Dicţionar politic: I de la Iliescu" (2010), "Dicţionar politic: N de la Năstase" (2010), "Cronologie comentată: Anul 2000" (2010) şi "Andografia 2010" (2011).

A fost consul onorific al Republicii Uruguay în România (1992-2009), vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (1995-1997) şi preşedinte al Fundaţiei AlegRO (2000).

Din mai 2000 a fost editorul primului "ziar electronic" de autor, "Ziarul Personal".

În 2013, pe 7 februarie, şi-a lansat cel de-al treilea volum al "Cronologiei comentate a mileniului 3: anul 2002. Capitalismul de cumetrie".  

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te