Kazuo Ishiguro, autorul romanului „Rămășițele zilei”: „Autorii tineri se tem de rețelele sociale”

DE Elena Andrei | 02.03.2021 - 20:32
Sir Kazuo Ishiguro/ foto Getty
Sir Kazuo Ishiguro/ foto Getty

Sir Kazuo Ishiguro, autorul celebrelor romane „Rămășițele zilei” și „Să nu mă părăsești niciodată”, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2017, avertizează că scriitorii tineri sunt timorați de anonimii de pe rețelele de socializare, care îi critică fără niciun temei.

SHARE

Aceste atacuri pe rețelele de socializare timorează generația tânără de scriitori, care se autocenzurează pentru a se feri de injurii. .

„Cred că este o stare de lucruri periculoasă. Tinerii scriitori, care au o carieră mai fragilă fiind la început, nu vor să își asume riscuri”, a spus acesta.

Sir Kazuo (a fost făcut cavaler în 2019), 66 de ani, a precizat că nu se teme pentru el.

„Cred că sunt într-o poziție privilegiată și relativ protejată, deoarece sunt un autor consacrat”, a spus el. „Am vârsta pe care o am. Am o reputație. Poate că este o iluzie, dar cred că sunt protejat."

Într-o carieră de patru decenii, a scris opt romane și o carte de nuvele, combinând aprecierea criticii cu succesul comercial.

Romancierii trebuie să fie liberi să scrie

„Rămășițele zilei” a câștigat Premiul Booker în 1989 și a fost transpus într-un film, cu Sir Anthony Hopkins și Emma Thompson, nominalizat la opt premii Oscar.

„Never Let Me Go/Să nu mă părăsești niciodată”, o dramă distopică de mare succes, despre clone umane crescute pentru organe de transplant, a fost, de asemenea, adaptată pentru marele ecran, cu Keira Knightley, Carey Mulligan și Andrew Garfield.

Autorul s-a născut la Nagasaki, Japonia, dar s-a mutat în Anglia când avea cinci ani, devenind unul dintre cei mai cunoscuți autori.

„Romancierii ar trebui să se simtă liberi să scrie din orice punct de vedere doresc sau să reprezinte tot felul de puncte de vedere. Încă de mic am scris din punctul de vedere al unor persoane foarte diferite de mine. Primul meu roman a fost scris din punctul de vedere al unei femei, de exemplu", spune scriitorul.

Citește și

Polonia vrea să interzică rețelelor sociale să mai șteargă conținutul care instigă la ură

Pentru ce a interzis Facebook o facțiune violentă de extremă dreaptă

 

Noul său roman, „Klara and the Sun”, a fost publicat marți. Este povestea unui robot alimentat cu energie solară care arată, se comportă și se mișcă ca un om și devine prietenul artificial al unei adolescente. 

„Cred că doar atunci când un program va putea scrie un roman care să mă facă să plâng aș începe să fiu îngrijorat pentru mine. S-ar trece o linie importantă când intelgența artificială ar înțelege emoțiile umane și va avea capacitatea de empatie”, spune romancierul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te