Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la locomotiva unui tren de marfă la ieșirea din stația Brazi spre Gara Crivina. Personalul feroviar a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact.
"În jurul orei 08.20, la ieşire din staţia Brazi (direcţia Crivina), pe firul II, la locomotiva unui tren privat de marfă s-a produs o degajare de fum.
Vagoanele din compunerea garniturii au fost retrase în Brazi, pentru a facilita accesul pompierilor”, a transmis CFR.
Citește și: Adio, amendă scrisă cu pixul! Poliția Rutieră se digitalizează. Agenții vor primi 4.000 de tablete
Sursa citată a precizat că, pentru siguranţă, personalul feroviar a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact, iar traficul feroviar de călători a fost oprit temporar, pănă la finalizarea operatiunilor desfăşurate de echipele de intervenţie, relatează News.ro.