China, presată de comunitatea internaţională să facă publice datele ştiinţifice pe care le obţine încă dintr-o etapă timpurie, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în capitala ţării, a anunţat, de asemenea, că a trimis noile date specialiştilor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Detaliile publicate pe site-ul Centrului pentru date naţionale de microbiologie din China dezvăluie faptul că aceste informaţii genomiale au fost obţinute cu ajutorul secvenţierii a trei mostre - două umane şi una de mediu -, recoltate pe 11 iunie.
În aceeaşi zi, autorităţile din Beijing au raportat primul caz local de infectare cu SARS-CoV-2 din ultimele luni. În cele opt zile care au trecut de atunci, municipalitatea locală a anunţat un total de 183 de cazuri, asociate cu uriaşa piaţă agroalimentară Xinfadi din sud-vestul capitalei chineze.
"Potrivit rezultatelor preliminare studiului genomial şi epidemiologic, virusul provine din Europa, dar este diferit de virusul care se răspândeşte în această perioadă în Europa", a declarat un oficial de la Centrul chinez pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC), Zhang Yong, într-un articol publicat vineri. "Este mai vechi decât virusul care se răspândeşte acum în Europa", a adăugat el.
Profesorul Zhang spune că există mai multe posibilităţi care să explice modul în care această tulpină virală a pătruns în China.
"Ar fi putut fi ascuns în produse alimentare importate şi congelate sau a pândit în anumite medii întunecate şi umede, precum piaţa Xinfadi, într-un spaţiu care nu a fost dezinfectat sau sterilizat", a declarat Zhang Yong într-un articol publicat pe site-ul Comisiei Centrale pentru Inspecţia Disciplinei.
Wu Zunyou, epidemiologul-şef al CDC, a declarat pentru presa centrală chineză în această săptămână că tulpina virală din Beijing este similară celei din Europa, deşi nu a fost neapărat transmisă în mod direct din ţările europene. Profesorul Wu nu a dorit să elaboreze aceste comentarii, ce au fost făcute înainte de publicarea informaţiilor despre secvenţierea genomului tulpinei virale din Beijing.
Tulpinile de coronavirus găsite în Statele Unite şi Rusia provin în cea mai mare parte din Europa, a adăugat el.
Primul focar major de infectare cu noul coronavirus a fost identificat în piaţa de peşte şi fructe de mare Huanan din oraşul chinez Wuhan în luna decembrie. De atunci, virusul SARS-CoV-2 s-a răspândit pe plan global, infectând aproape 8,5 milioane de persoane şi cauzând aproximativ 450.000 de decese.
Citește și...