De partea cealaltă, CFR SA a dat în repetate rânduri asigurări că proiectul nu va afecta proprietăţile din zonă. Oamenii nu sunt, însă, convinși și cer să le fie plătite despăgubiri corecte, acuzând prețul mic cu care statul vrea să le ia terenurile. În plus, reclamă începerea ilegală a lucrărilor. În teren, asocierea româno-germană, formată din companiile Arcada Company, ISPCF și DB Engineering & Consulting GMBH, a început organizarea de șantier.
În cadrul dezbaterii publice organizate de Ministerul Transporturilor, oamenii s-au plâns că despăgubirile stabilite conform grilei notarilor publici sunt mici. Ministerul Transporturilor a evaluat la aproape 7 milioane de lei celor 75.500 de metri pătrați necesari pentru construcția legăturii feroviare cu Aeroportul Otopeni. Din această sumă, circa 2,9 milioane lei vor merge către Compania Națională Aeroporturi București.
“Nu se poate să se ofere 20.000 de lei pentru 130 de metri pătrați în Otopeni”, a declarat Sorin Sfetcu, avocatul uneia din persoanele expropriate.
“Pentru terenul extravilan ne-au propus 9,31 lei pe metrul pătrat, iar pentru cel intravilan în jur de 100 de lei pe metrul pătrat în zonă în care terenul este în jur de 100 de euro metrul pătrat la vânzare”, a precizat și Mariana Iancu, o altă locatară din zonă afectată de lucrări, potrivit G4media.
În plus, oamenii cer ca la stabilirea despăgubirilor să se țină cont că locuințele și terenurile lor devin nefolosibile după construirea căii ferate. În ciuda tuturor asigurărilor date de CFR SA, cei cărora acest proiect amenință să le dea viața peste cap rămân supărați pentru că lucrările au început, lucru ilegal, deși Ministerul Transporturilor anunță că proiectul de Hotărâre de Guvern privind exproprierile este încă în dezbatere publică.