Pacienții ATI care au decedat în incendiul de la SJU sunt 7 bărbaţi şi 3 femei între 67 şi 86 de ani

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 15.11.2020 - 09:00
Foto: Exploziv TV
Foto: Exploziv TV

Persoanele care au decedat în urma incendiului izbucnit, sâmbătă seara, în Secţia Anestezie Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, sunt 7 bărbaţi şi 3 femei, cu vârste cuprinse între 67 şi 86 ani.

SHARE

"Ceilalţi 6 pacienţi, care se aflau în salonul alăturat celui care a fost afectat în totalitate de incendiu, au fost transferaţi, sâmbătă noapte, către Spitalul modular din Leţcani. (...) Conducerea SJU Piatra-Neamţ a luat toate măsurile pentru a asigura o continuitate a activităţii de salvare a vieţilor pacienţilor care necesită ventilaţie mecanică. Astfel, în cadrul UPU a fost amenajat un salon cu două paturi pentru ATI. În acelaşi timp, s-au început demersurile pentru amenajarea, la etajul 3 al unităţii sanitare, a unui salon pentru ATI", se arată în comunicatul de presă.

Conducerea spitalului a realizat o listă cu necesarul de materiale şi echipamente care va ajunge la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Neamţ, astfel încât să fie găsite soluţii rapide pentru ca pacienţii în stare critică să primească îngrijirile de care au nevoie în unitatea medicală. 

Citește și:

TRAGEDIE 10 morți în incendiu la Spitalul Județean din Piatra Neamț, alți 7 pacienți grav răniți

Medicul ars de la Piatra Neamț, transferat la un spital din Belgia

Arafat: În afara medicului rănit, nu există alţi pacienţi răniți care să necesite transfer în Belgia

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te