„Aseară cand am fost la pescuit am avut ocazia să prind si eu un Piranha la barajul Firiza, am auzit că au fost prinși mai mulți pești, e o surpriză pentru mine dar mă gândesc la consecințe deoarece sunt turiști care fac baie, iar acest pește este recunoscut pentru ferocitatea și dinții săi foarte ascuțiți”, a declarat unul dintre pescari pentru jurnamm.ro .
Deocamdată nu se ştie cum au ajuns aceşti peşti originari din America de Sud într-un lac din Maramureş. Atât localnicii, cât şi turiştii sunt speriaţi şi spun că vor evita deocamdată să facă baie în Lacul Firiza. Este cunoscut faptul că peştii Piranha sunt extrem de periculoşi, sunt peşti carnivori şi pot ataca inclusiv oamenii.