IICCMER reclamă la DNA banii cheltuiți de ex-șeful Radu Preda pe consultanță pentru Râmnicu Sărat

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 09.12.2021 - 00:24
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER
Așa arată Penitenciarul Râmnicu Sărat. Sursă foto: IICCMER

În mandatul lui Radu Preda, IICCMER a cheltuit aproape 1,9 milioane de lei pe consultanță, pentru amenajarea Memorialului Râmnicu Sărat.

SHARE

Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (IICCMER) a depus o plângere penală la DNA, care vizează cheltuielile de aproape 1,9 milioane de lei efectuate în mandatul fostului director Radu Preda pentru consultanță, pentru amenajarea Muzeului Râmnicu Sărat, în fostul penitenciar condus până în 1963 de torționarul Alexandru Vișinescu, unde a murit liderul țărănist Ion Mihalache. 

Prejudiciul de 1.887.450 lei a fost stabilit de Curtea de Conturi, în urma unui control efectuat în decembrie 2020. Inspectorii au reținut atunci că fondurile publice au fost cheltuite cu „cu nerespectarea principiului bunei gestiuni financiare”. 

„IICCMER a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) în legătură cu cheltuirea unor fonduri de la bugetul de stat, în cuantum de 1.887.450 lei, utilizați pentru achiziționarea de servicii de consultanță și proiectare de specialitate în vederea realizării proiectului „Memorialul Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România”. 

Concret, în perioada 2014-2017, în realizarea scopului pentru care a fost înființat, IICCMER a demarat activități în vederea realizării proiectului mai sus amintit, sens în care a efectuat cheltuieli ineficiente cu studii și documentații la diferite faze de proiectare, fără a fi transpuse în lucrări de investiții. De asemenea, în perioada 2017-2019 nu s-a efectuat niciun demers concret în direcția derulării acestui proiect. Astfel, la nivelul lunii ianuarie 2020, certificatul de urbanism și toate avizele obținute erau deja expirate, iar proiectul tehnic elaborat necesita actualizare, situație care impune cheltuirea suplimentară a unor sume consistente.

Prin urmare, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că IICCMER a solicitat DNA efectuarea de cercetări în vederea atragerii răspunderii penale a persoanelor responsabile pentru prejudicierea bugetului de stat, cu ocazia utilizării acestor fonduri”, arată IICCMER, într-un comunicat de presă publicat miercuri. 

 

Curtea de Conturi: Suma de 1.887.450 de lei - cheltuieli ce nu și-au atins scopul

Raportul Curții de Conturi, consultat de Newsweek România, arată că, din cauza perioadei mari de timp pentru întocmirea documentației proiectului, monumentul s-a degradat și mai mult, IICCMER fiind nevoit, în 2017, să facă o intervenție de urgență, care însă nu s-a încheiat și cu un proces verbal de recepție la finalul lucrărilor.

Între 2018 și 2020, institutul nu a făcut nici un fel de acțiune în cadrul proiectului, expirând toate avizele și certificatele de urbanism luate, iar în bugetul pe 2020 nici măcar nu au fost cerute fonduri pentru lucrări de reabilitate sau amenajare.

Totodată, raportul Curții de Conturi mai arată și că, între 2015 și 2018, IICCMER a cheltuit peste 1,8 milioane de lei pe servicii de consultanță și proiectare, care nu s-au concretizat în lucrări de investiții.

Mai mult, proiectul a fost gândit pentru finanțare din fonduri europene, deși autoritatea AMPOR a atras atenția IICCMER că nu este eligibil.

„În concluzie, activitatea de consultanță și proiectare nu a contribuit la atingerea obiectivelor propuse, respectiv la implementarea proiectului de investiții, fiind imobilizate fonduri de la bugetul de stat în sumă 1.887.450 de lei.

Aceste sume reprezintă cheltuieli ce nu și-au atins scopul și care vor fi repetate și în viitor în situația în care obiectivul de investiții va fi în derulare”, reținea raportul Curții de Conturi, consultat de Newsweek România. 

Citește mai multe aici: Penitenciarul Râmnicu Sărat se prăbușește, așteptând să devină muzeu | Newsweek Romania

Newsweek România l-a contactat prin email pe Radu Preda, încă de la începutul lunii februarie, când IICCMER a publicat câteva concluzii privind situația proiectului de la Râmnicu Sărat. Fără răspuns. 

În schimb, în 23 februarie 2021, Preda a acordat un interviu site-ului R3Media, înființat de fostul redactor-șef al Active News, unde acesta a atacat-o pe actuala șefă a institutului, Alexandra Toader: „eu, când am plecat, am lăsat niște proiecte care se aflau într-o dinamică promițătoare, dar într-adevăr, pe fondul pandemiei și pe fond de reglare de conturi din partea unora și altora, pe partea de numiri la vârful unei instituții importante, într-adevăr, nu s-a mai petrecut nimic notabil (...) Presa a preluat, ticălos, acuzații care îmi sunt aduse de un an de zile de un grupuscul de la institut și care nu s-au dovedit întemeiate până acum“. 

Citește și: Penitenciarul-muzeu de la Râmnicu Sărat, lăsat să cadă în timp ce se plătea degeaba consultanță | Newsweek Romania

În anul 2007, Guvernul a aprobat ca fostul penitenciar Râmnicu Sărat, care, după închiderea din 1963, a fost folosit ca depozit până în 1989, să treacă în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoriei Exilului Românesc (IICCMER). 

În 2013, IICCMER a decis transformarea închisorii în memorial al victimelor comunismului. Opt ani mai târziu, închisoarea este o ruină. Din 2016, nu mai poate fi vizitată decât curtea penitenciarului, zidurile și tavanul fiind parțial distruse. 

Memorialul „Închisoarea Tăcerii Râmnicu Sărat” va fi amenajat cu bani din PNRR, fiind alocați 9 milioane de euro. 

Citește și: Muzeul Holocaustului și Memorialul de la Rm. Sărat, amenajate prin PNRR: circa 50 mil. euro | Newsweek Romania

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te