Muzeul Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România și Memorialul „Închisoarea tăcerii” din Râmnicu Sărat vor fi amenajate cu bani din PNRR, a anunțat reprezentantul Guvernului pentru Combaterea Antisemitismului, într-un comunicat remis redacției.
Astfel, în cazul Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului din România, Institutul „Elie Wiesel” a desemnat proiectul câștigător în cadrul concursului de soluții organizat pentru amenajarea expoziției permanente și imobilului care va găzdui muzeul. Acesta va fi organizat în clădirea Banloc-Goodrich, situată pe Calea Victoriei nr. 218 și va fi administrat de Institutul pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”.
Conform estimării Institutului, Muzeul de Istorie a Evreilor și Holocaustului ar urma să fie inaugurat în 2024.
Reprezentantul Guvernului a arătat, în comunicatul remis redacției, că, în urma demersurilor sale, Ministerul Fondurilor Europene a inclus finanțarea acestui muzeu în Planul Național de Redresare și Reziliență, amenajarea fiind estimată la 38,7 milioane de euro.
Citește și: De ce nu avem un Muzeu al Holocaustului în România
Un al doilea muzeu care va fi amenajat este Memorialul „Închisoarea tăcerii”, în incinta fostului Penitenciar Râmnicu Sărat, despre care Newsweek România a arătat recent că se prăbușește, din cauza proastei gestionări a fostei conduceri a IICCMER, institutul care are fostul penitenciar în administrare.
În mandatul fostului director al institutului, Radu Preda, acum preot, s-au cheltuit peste 1,8 milioane de lei pe consultanță, în timp ce acoperișul clădirii s-a prăbușit.
Penitenciarul de la Râmnicu Sărat reprezintă unul dintre punctele importante ale represiunii comuniste, aici și-a găsit sfârșitul liderul țărănist Ion Mihalache, în februarie 1963, iar figuri importante ale partidelor istorice au fost închise aici. Penitenciarul a fost condus, în perioada sa de „glorie”, de torționarul Alexandru Vișinescu, condamnat în 2015 pentru crime împotriva umanității.
Costul amenajării memorialului se ridică la circa 10 milioane de euro.
Citește mai multe aici: Penitenciarul Râmnicu Sărat se prăbușește, așteptând să devină muzeu