Rukmini a vorbit cu jurnaliștii HotNews despre care au fost cele mai traumatizante momente de când scrie despre război şi ce înseamnă să vorbeşti faţă în faţă cu teroriştii, să vezi că “de multe ori răul se ascunde în cei mai banali oameni”.
“Oamenii aştia sunt nişte monştri. Şi aş vrea să cred uneori că pot să îi citesc. Ce mă sperie cel mai tare este că nu. Poţi să ai în faţa ta un puşti, care arată banal, se poartă politicos, care dacă ar sta lângă tine într-o cafenea probabil nici nu l-ai observa şi totuşi să fie capabil de lucruri oribile. Foarte rar am intervievat oameni unde am simţit încă de la început răul. Răul se acunde în oameni banali”, spune Rukmini Callimachi despre teroriştii cu care vorbit.
S-a născut în Bucureşti, în 1973, dar a emigrat împreună cu familia în Elveţia pe când ea avea doar cinci ani, unde au fost refugiaţi politic, iar cinci ani mai târziu a plecat în Statele Unite. Vorbeşte româna bine, deşi vine rar aici. În prima vizită, după zece ani de când n-a mai fost în ţară, ne-a spus că relaţia ei cu România rămâne totuşi una complicată.
După ce a renunţat la ideea de a deveni poetă, pentru că ura singurătatea de care avea nevoie pentru a scrie poezie, a trecut la jurnalism. A scris ca freelancer pentru revista Time din New Delhi, apoi în 2003 s-a angajat la Associated Press şi a fost corespendent pe zona de centru şi vest a Africii, acoperind aproximativ 20 de state. Iar din 2014 lucrează pentru The New York Times unde acoperă subiecte legate de Al-Qaida și Statul Islamic.
“În timpul războilui civil din Coasta de Fildeş, am auzit la un moment dat că a avut loc un masacru. Am ajuns imediat acolo, împreună cu fotografa de la AP. Am găsit foarte multe cadavrele, întinse pe jos. Am văzut multe femei omorâte, acoperite de haine de la brâu în sus şi dezbrăcate de la brâu în jos. Am înţeles mereu că violul face parte din război, dar niciodată nu mi-am putut imagina cu adevărat cum arată. Cruzimea imaginilor de acolo m-a bântuit multă vreme. Mult timp simţeam impregnat în mine mirosul de cadavru”, povesteşte ea.
În 2012, o grupare care se autointitula al-Qaeda Magrebului Islamic a invadat nordul statului Mali.
“Jihadiştii au venit în SUV-urile lor, au ocupat oraşe şi sate şi au înfiinţat un tribunal islamic. Femeile care nu se acopereau complet era biciuite. Orice hoţ rămânea fără mâini. Încercam din răsputeri să scriu despre ce se întâmpla acolo doar că nu aveam acces la toate informaţiile. Era prea periculos să merg în acea zonă aşa că trebuia să ma bazez pe informaţiile pe care le primeam de la ambasade sau de la Washington. Aşa mi-am făcut o imagine despre grupul de terorişti de acolo, o imagine care s-a dovedit a fi total greşită”, spune Rukmini.
De-a lungul timpului a stat faţă în faţă şi a discutat cu circa 50 de membri ai acestor grupări, fie în închisori, fie în întâlniri secrete. Chiar dacă a ajuns la concluzia că indiferent de experienţa acumulată aceşti oameni sunt greu de citit, ea continuă să caute să se întâlnească cu ei, char şi în ciuda multor ameninţări cu moartea pe care le-a primit, pentru că ei sunt “fereastra către o lume nevăzută”.
Întreaga poveste a jurnalistei poate fi citită pe site-ul Hotnews.ro.
