Pentru realizarea proiectului, primarul Brașovului intenţionează să cumpere sau chiar să exproprieze parcelele de terenuri private din respectiva zonă.
Allen Coliban a anunţat, într-o conferinţă de presă, că un studiu de fezabilitate pentru realizarea viitorului parc pe fosta platformă industrială este deja în lucru.
Citește și: FOTO Un orășel din România s-a dotat cu autobuze electrice. Stau la soare. N-au curent și asfalt
"PUZ-ul care permitea dezvoltarea de blocuri a expirat şi braşovenii trebuie să ştie că facem parc pe platforma IUS. Va dura.
Cât va dura, asta vom putea să ştim mai sigur spre finalul verii, când vom recepţiona studiul de fezabilitate. Suntem într-o zonă de pionierat, atât noi, cât şi alte municipalităţi.
Dau exemplul Clujului, care a început astfel de demersuri în 2011 şi încă nu le-au finalizat, pentru că există litigii în instanţă.
Noi, în schimb, am pregătit acest proiect pe două scenarii, astfel încât să luăm în calcul şi o colaborare cu dezvoltatorii, o colaborare care ar putea să scurteze foarte mult din timpul necesar acestei intervenţii, acestei amenajări, şi totodată să scadă costurile pentru municipalitate", a precizat primarul Allen Coliban, relatează Agerpres.
Citește și: Angajatul perfect: E în toate consiliile de administrație ale Primăriei Sector 5 și ia 340.000 lei
Viitorul parc situat pe platforma industrială (situat pe strada Hărmanului) ar putea deveni cel mai mare din oraş şi ar deservi mai multe cartiere din Centrul civic şi limitrofe acestuia (Astra, Scriitorilor, Centrul Civic, Florilor, Craiter), care, potrivit studiilor comandate de municipalitate, ar avea o populaţie numeroasă şi insuficiente spaţii verzi.
Soluţiile optime pentru amenajarea parcului, dimensiunile acestuia şi costurile amenajării ar urma să reiasă din SF. În paralel, se va lucra la elaborarea unui nou PUZ, care va include şi acest parc, a menţionat primarul.
Primăria Brașov vrea parc în loc de blocuri pe platforma IUS. Proprietarii ar putea fi expropiați
"Există aceste discuţii, există şi un termen de un an de zile maximum în care să vină dezvoltatorii cu o propunere de masterplan de la care să decidem şi să elaborăm un nou Plan Urbanistic Zonal, o propunere de masterplan care să aibă în centrul acestei platforme un mare parc.
În paralel, noi avem un studiu de fezabilitate în lucru, care, de îndată ce va fi recepţionat, deschide perspectiva şi posibilitatea municipiului să cumpere terenul prin expropriere, aceasta fiind varianta cea mai ieftină de achiziţie a terenului. Sunt parcele de teren care la ora actuală sunt proprietate privată.
Avem cele două căi: ori expropriem şi ajunge proprietate publică, ori colaborăm cu dezvoltatorii, astfel încât în mijlocul acestei parcele să fie un parc mare, iar parc mare nu putem accepta altceva mai mic de 7 hectare, care este suprafaţa celui mai mare parc din Braşov la ora actuală. Vrem, la IUS, să avem cel mai mare parc al Braşovului", a spus primarul Allen Coliban.
Primăria Braşov mai are în derulare, în diferite faze, alte patru proiecte de amenajare de parcuri în municipiu: unul de 7 hectare în zona Cetăţuii, două în cartierul Bartolomeu, dintre care unul în zona nou construită şi, de asemenea, unul în zona nouă din Tractorul.
În urmă cu câteva săptămâni, Coliban a semnat, cu Ordinul Arhitecţilor din România, un contract pentru realizarea unui concurs de soluţii pentru reconversia fostei platforme industriale Rulmentul, cu o suprafaţă de 36 de hectare, proiect care ar putea deveni unul dintre cele mai mari de regenerare urbană din România.