Primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac, este urmărit penal pentru abuz în serviciu de procurorii DNA după ce Primăria Constanţa a finanţat o competiţie sportivă fără ca acel contract să fie atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică, iar banii respectivi au ajuns la o firmă din Monaco, prejudiciul în acest caz fiind de peste 1,7 milioane de lei.
Primarul Constanţei, urmărit penal pentru abuz în serviciu. A finanțat o competiție. Banii, în Monaco
DNA a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii anticorupţie constănţeni au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Vergil Chiţac, primar al municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Alin Vintilă, director executiv în cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi Andrei Talpeş, preşedinte al Clubului Sportiv Municipal Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi şantaj.
“În cursul anului 2023, cu ocazia derulării unui eveniment sportiv, organizat în Municipiul Constanţa de o asociere formată din cinci entităţi (din care făceau parte şi Primăria Municipiului Constanţa, Clubul Sportiv Municipal (C.S.M.) Constanţa, Federaţia Română de Yachting (FRY) şi o societate comercială cu sediul în Monaco), suspectul Chiţac Vergil, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalte două persoane şi cu încălcarea prevederilor legislaţiei primare, ar fi aprobat finanţarea în totalitate a întregului eveniment.
Concret, finanţarea competiţiei sportive s-ar fi realizat de către Primăria municipiului Constanţa fără a exista un contract de finanţare care să fi fost atribuit în urma unei proceduri de selecţie publică şi fără să existe viză de control financiar preventiv sau vreun referat al compartimentului de specialitate”, se arată în comunicat.
Citește și: Trei centre pentru bătrâni din Vrancea, fără nicio autorizație de funcționare: ”Au două săptămâni”
DNA susţine că prin „înţelegerea” unora dintre părţi s-ar fi stabilit ca banii rezultaţi din finanţare să ajungă în conturile societăţii comerciale, cu sediul în Monaco, despre care procurorii afirmă că nu ar fi prestat vreo activitate bine definită în cadrul evenimentului respectiv).
De asemenea, Andrei Talpeş este suspectat că “ar fi exercitat constrângeri asupra unor persoane din conducerea Federaţiei Române de Yachting pentru a le determina pe acestea să efectueze o plată în valoare de aproximativ 290.000 euro către societatea respectivă”.
Procurorii au mai afirmat că în conturile societăţii comerciale, cu sediul în Monaco, ar fi fost viraţi în total 1.728.000 lei, sumă ce reprezintă un prejudiciu pentru Primăria municipiului Constanţa.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, potrivit news.ro.