Restricții de trafic în București, în acest weekend. Care zone sunt afectate?

DE Catinca Doboș | Actualizat: 13.09.2024 - 14:45
Restricții de trafic în București, în acest weekend. Care zone sunt afectate? - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)
Restricții de trafic în București, în acest weekend. Care zone sunt afectate? - Foto: Profimedia Images (rol ilustrativ)

Restricții de trafic în București, în acest weekend. Care zone sunt afectate? De vineri și până duminică se vor impune mai multe restricții de circulație în București, pentru buna desfășurare a mai multor evenimente.

SHARE

În acest weekend, se vor impune restricții de circulație în București, pentru buna desfășurare a mai multor evenimente.

Restricții de trafic în București, în acest weekend. Care zone sunt afectate?

În data de 14 septembrie se va desfășura evenimentul sportiv „The Color Run Spectacolor București 2024”, pe următorul traseu: parcarea Bibliotecii Naționale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piața Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) și retur pe Bd. Unirii – întoarcere la trecerea pentru pietoni până în Piața Constituției (fără afectarea traficului rutier din intersecție) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – parcarea Bibliotecii Naționale, transmite Brigada Rutieră București.

Citește și: Autostrăzile din România vor fi supravegheate de camere de ultimă generație. Traficul controlat

Pentru buna desfășurare a evenimentului, se vor institui restricții de circulație traseul competiției, precum și pe străzile care acced în acest tronson, după cum urmează:

   - între orele 10:00 – 23:00, pe Bd. Mircea Vodă, segmentul de drum cuprins între Pasaj Mărășești și Bd. Unirii;

   - între orele 18:00 – 22:00, pe Bd. Unirii, segmentul de drum cuprins între Piața Unirii și rond Piața Constituției;

    - între orele 17:00 – 23:00, pe Bd. Unirii, segmentul de drum cuprins între Piața Unirii și rond Alba Iulia, fără afectarea traficului rutier din intersecții.

Citește și: HARTA lucrărilor „RADET” care paralizează traficul în București. Va fi coșmar, începe școala

Rute ocolitoare pentru șoferi:

- Calea 13 Septembrie – Bd.  Tudor Vladimirescu – Piața George Coșbuc – Bd. Regina Maria – Splaiul Unirii;

- Bd. Basarabia – Calea Călărașilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenței.

- Bd.  Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.

Străzi deschise, București – Promenadă urbană

Tot weekendul acesta, pe Calea Victoriei, în cadrul programului „Străzi deschise, București – Promenadă urbană” vor fi instituite restricții între orele 10:00 și 22:00.

Se va permite traversarea pe segmentul de drum de la intersecția cu Bulevardul Dacia, Strada Știrbei Vodă, Strada Ion Câmpineanu, Bulevardul Regina Elisabeta. Traficul Societății de Transport București va fi deviat, fără afectarea călătorilor.

Traficul rutier pe Calea Victoriei se va relua pe timpul nopții până dimineața (în ziua de sâmbătă spre duminică), începând de la ora 23:00 până la ora 09:00.

Pentru siguranța participanților la eveniment, pe arterele pe care nu mai circulă mașini se închid și pistele de biciclete. În Sectorul 5 al Capitalei, începând de vineri, 13 septembrie, ora 22:00, până luni, 16 septembrie, ora 06:00, traficul este restricționat pe Strada Novaci, pe segmentul de drum cuprins între Strada Sergent Major Nedeleanu Ion și Strada Mihail Sebastian, scrie Digi24.ro.

Festivalul Unforgettable

De pe 13 septembrie, până duminică, 15 septembrie, între orele 16:00 şi 02:00 se va desfăşura festivalul Unforgettable la Romexpo. Va fi un eveniment în aer liber, în parcarea C, iar accesul se va face prin intrarea B, din bulevardul Expoziţiei.

Drept urmare, Brigada Rutieră va trimite agenţi în acea zonă pentru a dirija circulaţia, dat fiind că este aşteptat un trafic mai mare decât în mod normal.

Simfonia Apei

Sâmbătă, 13 septembrie, între orele 19:30-21:30, are loc evenimentul cultural „Simfonia Apei” la Fântânile Urbane de la Unirii.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, în perioada menționată mai sus, se va restricționa traficul rutier, gradual, în funcție de numărul de persoane, pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir și Splaiul Independenței (zona fântâni), fără afectarea intersecțiilor.

Rutele ocolitoare pe care le pot utiliza conducătorii auto sunt:

Spl. Independenței – Piața Unirii – Bd. Corneliu Coposu;
Bd. Regina Maria – Piața Unirii – Spl. Unirii;
Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piața Universității.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te