România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22. Rusia a atacat Insula Șerpilor din Marea Neagră

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 25.08.2024 - 17:13
România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22 - Foto: Profimedia Images - cu rol ilustrativ
România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22 - Foto: Profimedia Images - cu rol ilustrativ

România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22. În cursul nopții de sâmbătă, 24 august, Rusia a atacat Insula Șerpilor din Marea Neagră, aflată la doar 45 de kilometri de țărmul românesc.

SHARE

România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22. Rusia a atacat Insula Șerpilor din Marea Neagră, aflată la doar 45 de kilometri de Sulina, într-o încercare de lovire a infrastructurii ucrainene de pe insulă.

România, „în vizorul” bombardierelor rusești Tu-22. Rusia a atacat Insula Șerpilor din Marea Neagră

În 22 februarie 2024,  foarte aproape de ziua în care se împlineau 2 ani de la declanșarea „operațiunii speciale” - cum au denumit rușii războiul contra Ucrainei, 24 februarie 2022 -  liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, își arăta „mușchii”, zburând la bordul unui bombardier strategic Tu-22.

De la începutul invaziei pe scară largă bombardierele Tu-22M3 ale Rusiei au lansat 362 de rachete Kh-22 asupra Ucrainei. Acum, acestea au avut o nouă țintă, foarte aproape de România.

Citește și: Ucraina afirmă că îşi consolidează poziţiile în regiunea rusă Kursk

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Comandamentul aerian „Sud” din cadrul Forțelor Armate ale Ucrainei a informat că, în timpul nopții de 24.08.2024, bombardiere rusești cu rază lungă de acțiune de tip Tu-22M3 au lovit infrastructura de pe Insula Șerpilor din Marea Neagră, scrie defenseromania.ro.

Trebuie precizat faptul că, de la începutul invaziei militare a Rusiei în Ucraina, părțile aflate în conflict au preluat, în mod alternativ, controlul asupra insulei aflate la doar 45 de kilometri de România.

În ultima perioadă, nici Rusia și nici Ucraina nu au mai revendicat controlul asupra insulei, care, deși este importantă din punct de vedere strategic, nu poate fi deținută decât cu pierderi semnificative, având în vedere expunerea acesteia.

Insula Șerpilor se află la 45 de kilometri de țărmul românesc - Foto: arhiva

După câte se pare, chiar și în aceste condiții, militarii ucraineni au încercat să restaureze infrastructura de pe insulă. Acest proces însă a fost monitorizat de trupele ruse, care au lovit obiectivele ucrainene, imediat ce acestea au început să prindă contur., mai scrie sursa citată.

În atacul din noaptea de sâmbătă, aeronavele cu rază lungă de acțiune aparținând Forțelor Aerocosmice ale Federației Ruse au întrebuințat în acest scop patru rachete de croazieră Kh-22.

Citește și: Linie ferată România-Ucraina cu ecartament european. Rusia acuză că va transporta echipament militar

În același timp, trupele ruse au atacat și obiective din regiunea Herson, folosind bombe de aviație cu module universale de planare și corecție.

Cu o zi înainte, pe 23 august, apărarea antiaeriană din sudul Ucrainei a distrus cinci drone de cercetare, respectiv două ZALA și câte una Supercam, Orlan-10 și Merlin, precum și două drone de atac Lancet.

Deși oficialii militari ucraineni nu au precizat acest lucru, probabil că cele patru rachete Kh-22 lansate de bombardierele Tu-22M3 nu au fost interceptate de mijloacele de apărare antiaeriană, a mai comentat aceeași sursă.

Partea ucraineană a recunoscut de curând faptul că nu are cu ce să intercepteze rachetele Iskander-M/KN-23, Kh-22 și Kh-25, precum și pe cele de tip S-300/S-400.

Citește și: VIDEO Imagini unice de la eliberarea Insulei Șerpilor de către Ucraina. Rusia s-a retras umilită

Dintr-o statistică recentă prezentată de comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, general colonel Alexander Syrsky, rezultă faptul că rata de interceptare a rachetelor de croazieră Kh-22 este cea mai mică dintre toate tipurile de rachete rusești lansate asupra teritoriului ucrainean, respectiv de 0,55%.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te