Danemarca și Germania sunt cu un pas mai aproape de a fi legate prin cel mai lung tunel rutier și feroviar subacvatic din lume. Tunelul Fehmarnbelt din Danemarca va reduce timpul de călătorie între Scandinavia și Europa Centrală.
De ce București - Giurgiu a fost prima cale ferată din România? La 1869, primul tren pleca din gara Filaret, inaugurată cu acea ocazie și parcurgea cei 67 de km în 90 de minute. Dar, 2005, legătura feroviară a fost întreruptă din cauza prăbușirii podului de la Grădiștea.
A fost emisă autorizația de construire pentru metroul din Cluj. Magistrala va avea o lungime de 21,3 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.
Grecia este una dintre destinațiile preferate de români însă de curând a fost descoperit faptul că această țară are una dintre cele mai frumoase plaje din lume. Ce o face atât de specială?
A traversat Africa de la sud la nord în alergare, în mai puțin de un an. Un britanic a reușit o performanță ce pare aproape inumană. El a reușit să străbată continentul african acoperind o distanță ce reprezintă echivalentul a 385 de curse de maraton.