Vlad Pop a terminat maratonul 6633 Arctic Ultra, unde a alergat 620 de km la -50 de grade Celsius pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer să meargă la școală.
Românul care a alergat 620 km, la peste -50°C, la maratonul Arctic, pentru a ajuta copiii cu cancer
„Bună seara, România, bună seara, români de pretutindeni. Am reușit să ajungem la finalul cursei 6633 Artic Ultra aici la Oceanul Artic, în teritoriile nordice.
Citește și: Orașul din România care este mai vechi decât piramidele: S-au descoperit scrieri de acum 7.000 ani
Pe 3 martie, la ora 8.00, am ajuns la finish plecat de pe 23 februarie. Am străbătut teritoriile nordice 620 de kilometri pentru educația copiilor de la Asociația Magic.
Vă mulțumesc pentru mesajele voastre, pentru rugăciunile voastre și pentru că susțineți bursele educaționale de la Asociația Magic.
Vă salut cu drag și abia aștept să vă spun întreaga poveste din această cursă”, a transmis Vlad Pop pe pagina de Facebook.
Citește și: Fostul director al Poștei Române din Iași a plătit chirie pe sediu de 2,5 milioane € unui apropiat
Prin participarea sa la 6633 Arctic Ultra, sportivul și-a propus să strângă peste 1 milion de lei pentru cei 200 de copii grav bolnavi, bursierii MagicEDU de anul acesta.
Aceasta este a patra participare pentru sportivul clujean la cel mai dur ultramaraton din lume.
Citește și: Pachetul din Spania: Au trimis în România 25 kg de droguri prin curier. DIICOT a ridicat coletul
În 2019, el a câștigat cursa scurtă de 193 de kilometri a ultramaratonului.
MagicEDU este proiectul Magic prin care se oferă copiilor și tinerilor cu afecțiuni grave burse educaționale în valoare de 500 de lei, lunar (inclusiv pe perioada vacanțelor), pentru a-i ajuta să nu abandoneze școala din cauza bolii și să nu renunțe la visurile lor, potrivit glasulcetății.ro.