Un bărbat din judeţul Mureş, dat dispărut în urmă cu nouă ani, a fost găsit de jandarmii argeşeni pe o stradă din municipiul Câmpulung.
Un bărbat dat dispărut în urmă cu nouă ani, găsit în mod miraculos. Unde a fost descoperit?
"Bărbatul, care se afla pe o stradă din municipiul Câmpulung în noaptea de 23 spre 24 ianuarie, a atras atenţia jandarmilor care se aflau în serviciul de patrulare, având în vedere temperaturile scăzute şi faptul că acesta părea o persoană fără adăpost.
Citește și: Profesorul dispărut din Vâlcea ar fi fost ucis de soția și copiii săi. Mesajul care conturează crima
În momentul legitimării şi verificării în bazele de date, jandarmii au constatat că bărbatul are emisă pe numele său o semnalare de dispariţie încă din anul 2015", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, bărbatul, care are 25 de ani, a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung pentru evaluarea stării de sănătate, apoi la un centru pentru persoane fără adăpost, unde a înnoptat.
"Dat fiind faptul că bărbatul este originar din Târnăveni, judeţul Mureş, şi că nu avea posibilităţi materiale de a ajunge acolo, în cursul dimineţii, trei jandarmi argeşeni, aflaţi în timpul liber, au hotărât să-l ducă pe bărbat până la domiciliu", se mai menţionează în comunicat.
Citește și: Un bărbat s-a dat drept iubita lui pentru a merge la un examen în locul ei. Cum a ieșit?
Reprezentanţii IJJ Argeş au precizat că bărbatul a fost lăsat la domiciliul mamei sale, în Târnăveni.