La faţa locului au intervenit agenţii Poliţiei Locale Sector 6, care au scos maşina din groapă.
În prezent, la faţa locului intervin mai mulți muncitori.
Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au precizat că incidentul a fost anunţat prin sistemul de urgenţă 112.
„Surparea asfaltului în pe str. Dezrobirii, zona Gorjului s-a produs în urma trecerii unui camion de mare tonaj. Incidentul a fost anunţat prin 112.
Lucrătorii RADET, care au efectuat mai multe lucrări în zonă, au delimitat perimetrul, astfel încât să nu se producă accidente.
Nici o persoană nu a fost rănită şi niciun autoturism “înghiţit” de crater.
Pentru intervenţii şi remedieri, la faţa locului se află în acest moment agenţii Poliţiei Locale Sector 6, inspectori ai Serviciului Disciplina în Construcţii şi reprezentanţi ai administratorului drumului, Administraţia Străzilor, din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti”, au declarat reprezentanții Primăriei Sectorului 6, potrivit Mediafax.
Înregistrarea video poate fi urmărită pe site-ul Mediafax.