General Motors dă în judecată Fiat Chrysler pentru că ar fi mituit oficiali ai sindicatelor

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 21.11.2019 - 10:10

General Motors (GM) a înregistrat miercuri un proces împotriva Fiat Chrysler Automobile (FCA), acuzând producătorul auto rival că pe parcursul mai multor ani a plătit mită pentru a corupe procesul de negociere cu sindicatul United Auto Workers (UAW).

SHARE

GM susține că astfel sindicaliștii au obținut salarii mai mari şi avantaje în relaţiile de muncă, ceea ce a costat GM sume de ordinul miliardelor de dolari, transmite Reuters, preluat de News.ro. GM a anunţat că doreşte să obţină ”despăgubiri substanţiale” din partea FCA, dar nu a precizat suma.

”Suntem uimiţi de acest proces, atât de conţinutul acestuia cât şi de moment. Putem numai să presupunem că au avut scopul de a perturba fuziunea propusă cu PSA şi negocierile noastre cu UAW”, potrivit unui comunicat al FCA.

Procesul survine într-un moment delicat pentru FCA, care lucrează la fuziunea plănuită cu grupul francez PSA şi negociază un contract pe termen de patru ani cu UAW.

Citește și...

OFICIAL Fuziune: PSA-FCA, al patrulea gigant auto mondial

FCA şi PSA au anunţat luna trecută că intenţionează să facă o fuziune în condiţii de egalitate, pentru a crea al patrulea mare producător auto din lume, pentru a face faţă mai bine costurilor necesare adoptării unor tehnologii noi, dar şi cererii în scădere la nivel mondial.

UAW a anunţat într-un comunicat: ”Suntem încrezători că termenii acelor contracte nu au fost afectaţi              ” de acţiunile oficialilor FCA sau UAW. Sindicatul a mai anunţat că este ”regretabil” că aceste acţiuni pot provoca îndoieli legate de contracte.

Reprezentanţii PSA nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.

Procesul numeşte ca pârâţi trei foşti directori ai FCA care au pledat vinovat într-o investigaţie federală referitoare la UAW lu FCA. GM a anunţat că investigaţia, cuplată cu investigaţia sa proprie, a dus la acest proces.

Consilierul general al GM Craig Glidden a declarat că ”un model de escrocherie” pus în practică de FCA în perioada 2009-2015 a făcut ca GM să plătească salarii mai mari decât FCA şi a permis FCA să folosească mai mulţi muncitori temporari şi muncitori cu salarii mai mici decât GM.

”În cadrul acestei scheme de dare de mită, şi pentru a-şi asigura eficacitatea beneficiilor, concesiilor şi avantajelor cumpărate de FCA, GM nu a beneficiat de angajamente şi sprijin similare din partea sindicatului”, a spus Glidden.

Potrivit reclamaţiei, după o încercare nereuşită de a prelua GM în 2015, FCA a corupt procesul de negocieri colective prin mituirea unor oficiali ai UAW, care au impus GM costuri care nu au fost anticipate”.

GM acuză că FCA, sub conducerea fostului director general Sergio Marchionne, s-a folosit de mituirea unor oficiali ai UAW pentru a corupe procesul de negocierie în perioada 2009-2015. Marchione a decedat în 2018.

“Marchionne a fost o figură centrală în conceperea, executarea şi sposorizarea activităţii frauduloase”, a arătat Glidden.

Când GM a respins oferta de fuziune din partea FCA, reclamaţia acuză că Marchionne a conspirat pentru a negocia un nou contract pe patru ani ”menit, prin puterea de influenţa negocierile, să coste GM miliarde”.

Glidden a mai spus că procesul nu are nicio legătură cu fuziunea plănuită de PSA şi FCA, iar producătorul auto nu intenţionează să dea în judecată UAW.

”Ne concentrăm numai pe FCA”, a declarat Glidden reporterilor la sediul central al GM.

UAW este în centrul unei investigaţii de corupţie efectuată de FBI care l-a determinat recent pe preşedintele sindicatului să intre în concendiu.

Săptămâna trecută, preşedintele în exerciţiu a anunţat o serie de reforme pentru a preveni alte scandaluri. Glidden a spus că GM susţine reformele respective.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te