Noua mașină electrică Kia EV3 a obținut prestigiosul titlu „Mașina Anului în lume” în acest an.
Premiile WCOTY 2025, acordate de un juriu format din 96 de jurnalişti auto din 30 de ţări, au fost anunțate în cadrul unei ceremonii organizate în cadrul Salonului Auto Internațional de la New York 2025.
Victoria modelului EV3 aduce numărul total de victorii ale mărcii Kia la premiile „World Car Awards” la șase începând din anul 2020.
Citește și: Renault 5 E-Tech este „Mașina Anului” 2025 în Europa. Dacia Duster, pe locul 5
Premiile WCOTY: Cine a luat titlurile „Mașina Anului 2025 în lume”, „Performanță” și „Lux”
„Este o onoare imensă pentru toți cei de la Kia că EV3 a fost distins cu titlul „Mașina anului 2025 în lume” (World Car of Year 2025). Acest premiu evidențiază leadership-ul global al mărcii Kia în furnizarea de soluții de mobilitate sustenabile, avansate din punct de vedere al designului și tehnologiei și modul în care atributele de vârf ale modelului EV3 redefinesc experiența utilizatorului pentru clienții din întreaga lume”, a declarat Ho Sung Song, președinte și CEO al Kia.
Citește și: VIDEO Mașina Anului 2024 în Europa este din nou electrică: Renault Scénic E-Tech. BMW Seria 5, pe 2
EV3 aduce inovațiile modelului „navă-amiral” EV9 dezvoltat de Kia unui public mai larg, stabilind noi standarde în segmentul SUV-urilor electrice compacte (EV).
Modelul EV3 are un exterior îndrăzneț, avansat și un interior inovator și practic, care maximizează spațiul, funcționalitatea și confortul.
Kia EV3 se laudă cu o autonomie de până la 605 km și se poate încărca de la 10% la 80% în 31 de minute (versiunea cu beterie de 81,4 kWh), oferind un nivel de utilizare impresionant.
Designul interior optimizează spațiul, confortul și accesibilitatea, în timp ce sistemul de asistență AI dezvoltat de Kia, sistemele avansate de asistență pentru șofer (ADAS) și actualizările prin satelit OTA (Over-the-Air) îmbunătățesc experiența deținerii automobilului cu tehnologie de ultimă oră
Premiile WCOTY 2025
WORLD CAR OF THE YEAR - KIA EV9
WORLD LUXURY CAR - VOLVO EX90
WORLD PERFORMANCE CAR - PORSCHE 911 CARRERA GTS
WORLD ELECTRIC VEHICLE - HYUNDAI INSTER / CASPER ELECTRIC
WORLD URBAN CAR - BYD SEAGULL / DOLPHIN MINI
WORLD CAR DESIGN OF THE YEAR - VOLKSWAGEN ID. BUZZ