Coronavirusul a făcut ca Sim Racing-ul să ajungă în prim plan atât pentru piloții consacrați, cât și pentru pasionații de curse. Motorsport-ul digital nu mai e privit ca un joc pe calculator sau o alternativă de antrenament în extrasezon. Acum, totul e în extrasezon. Nicăieri nu mai miroase a benzină arsă și a pneuri încinse, cel puțin pentru o perioadă.
Sim racing-ul a preluat puterea, de exemplu, și în NASCAR, în campionatul american de viteză pe circuit, iar anul acesta cursa ”Trofeul Campionilor” s-a desfășurat în premieră pe circuitul virtual de la Sebring. Fostul campion de F1 în 2009, Jenson Button s-a impus în faţa unui alt fost pilot de F1, columbianul Juan Pablo Montoya, în timp ce pe poziţia a treia s-a clasat pilotul britanic de touring Andy Priaulx.
De asemenea, Renault Sport Racing a făcut echipă cu Team Vitality, partenerul său de eSport, și a organizat în spațiul virtual primul Renault Vitality GT Sport Show. Printre concurenții importanți s-au regăsit pilotul Renault DP World F1 Team Esteban Ocon, Hadrien David, un tânăr talentat care s-a alăturat programului de dezvoltare Renault în ianuarie, după ce a obținut titlul de Campion al Franței în Formula 4, și specialistul Renault Sport, Laurent Hurgon, care deține în prezent recorduri de circuit cu Megane RS Trophy-R pe Nürburgring, Spa-Francorchamps și Suzuka.
În România, primii pași importanți în Sim Racing au fost făcuți în urmă cu cinci ani. Însă, abia acum, la cea de-a 5-a ediție, se poate spune că Racing League România (RLR) a devenit un fenomen. Curse se transmit inclusiv la TV.
Weekend de weekend, mii de spectatori stau lipiți de monitoare pentru a urmări duelurile spectaculoase ale celor 30 de piloți care evoluează pe modele legendare BMW M3 E30 DTM. Iar în RLR 2020 a fost reconstruit integral și introdus în popularul simulator Assetto Corsa, ca cea de-a doua etapă a campionatului, primul circuit de viteză din țara noastră, MotorPark România.
eSports: Provocare supremă, în campionatul de sim racing Racing League Romania – ”Iadul verde”
Sigur, lipsesc mirosul de benzină arsă și cel de pneuri încinse, iar piloții nu simt G-uri în fața computerelor. Dar fiecare dintre cele cinci curse desfășurate până acum au generat emoție și adrenalină, și au consumat multă pasiune și dedicare.
CNDC 2020 începe la Silverstone și se termină la MotorPark
În acest context complicat, FRAS s-a adaptat și, în premieră în România, Sim Racing-ul a devenit campionat oficial. Campionatul Național Digital pe Circuit (CNDC) va avea un total de opt etape: etapa 1 Silverstone (18 aprilie), etapa 2 Red Bull Ring (25 aprilie), etapa 3 Nürburgring (02 mai), etapa 4 Barcelona (09 mai), etapa 5 Mugello (16 mai), etapa 6 Imola (23 mai), etapa 7 Spa-Francorchamps (30 mai), etapa 8 MotorPark Romania (06 iunie).
În CNCD 2020, mașina utilizată este Mercedes-AMG GT3.
Precalificările vor avea loc săptămânal, de duminică până vineri, urmând ca, în zilele de sâmbătă, să se desfășoare finalele între primii 30 de participanți, cu timpii cei mai buni. Prima etapă se va desfășura sâmbătă, 18 aprilie, și va fi transmisă LIVE pe canalul de YouTube al Federației, dar și în direct la TV.
În CNDC se pot înscrie toți piloții licențiați FRAS pentru 2020, dar și persoanele nelicențiate care vor fi nevoite să se licențieze la Federație ca piloți digitali și să se înscrie în etape. Astfel, CNDC devine locul în care fanii și piloții virtuali (gamerii) se pot duela cu protagoniștii din campionatele naționale de raliuri. Campionii care sunt deja piloți vor primi licențe gratuite în sezonul 2021 în campionatele de raliuri, iar licențiații digital vor primi cursuri de pilotaj și conducere defensivă în cadrul școlilor acreditate FRAS.
Piloți licențiați FRAS pentru sezonul 2020 în orice disciplină real life se pot înscrie gratuit în CNCD. Iar pentru piloții eSports taxa de licențiere Digital Motorsport este de 20 de euro și taxa de înscriere la etapă, de 5 euro (sau 30 euro pentru toate etapele). De asemenea, în CNCD se pot înscrie și echipe. Acesta sunt formate din minimum 3 și maximum 6 participanți și conțin obligatoriu un Racer, un ESporter și un Junior. Costul licenței de echipă este de 20 de euro.
Competiția se desfășoară pe computer, iar pentru a participa, un utilizator are nevoie de Windows, ca sistem de operare, de un simulator sau volan special pentru jocuri și de instalarea jocului Assetto Corsa.
Citește și...
eSports: Campionatul de sim racing Racing League Romania debutează în weekend