Noile tarife de referință RCA, valabile până în martie 2023, calculate de KPMG Advisory

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 19.11.2020 - 10:25
Foto: autoexpert.ro
Foto: autoexpert.ro

Noile tarife de referință RCA, la care se vor raporta asigurătorii în următoarele 6 luni pentru noile prețuri pentru polițele de asigurare de tip RCA, vor fi calculate de o asociere de firme condusă de KPMG Advisory, informează hotnews.ro.

SHARE

KPMG Advisory a câștigat licitația organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), în fața altor două asocieri de firme conduse de Deloitte Audit și respectiv Ernst&Young Assurance Services.

Valoarea estimată inițial a contractului licitat de ASF depășea 783.000 de lei pentru o perioadă de 36 de luni, iar în urma licitației câștigătoare a fost declarată oferta KPMG Advisory, valoarea finală a contractului fiind de 597.000 de lei.

În data de 3 noiembrie 2020, ASF a încheiat acordul cadru în valoare de 597.000 de lei, dar și primul contract subsecvent, in valoare de 99.500 de lei, din acest acord cadru.

Potrivit contractului, KPMG Advisory va furniza acum către ASF servicii actuariale de calcul al tarifului de referință pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, pentru 6 exerciții de calcul, până în luna martie a anului 2023.

Tarifele de referință nu reprezintă tarife la care sunt încheiate polițele RCA în piață, dar ele sunt un reper pentru consumatori în ceea ce privește prețul RCA, în condițiile în care asiguratorii trebuie să aibă argumente solide pentru a practica prețuri peste aceste tarife de referință. 

ASF este obligată prin legea 132/2917 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie de a calcula și publica semestrial un tarif de referință pentru contractul de asigurare RCA.

În luna aprilie 2020, ASF a afișat tarifele de referință RCA pentru următoarele 6 luni, toate fiind în creștere față de cele stabilitate în octombrie 2019. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te